Ora de Sibiu
Știri in direct

Program eclectic în cea de-a șasea zi de FITS 2018

694

Pe 13 iunie se deschide, în Piața Mică, Luminarium Katena; acesta va funcționa până pe 17 iunie, inclusiv, între orele 11:00 și 20:30. Compania Architects of Air creează luminarii – sculpturi monumentale al căror scop este să trezească emoțiile oamenilor prin intermediul frumuseții luminii și culorii.

Din Hawaii la Hong Kong, din Lituania în Liban, de la Muzeul Guggenheim din Bilbao la Opera de la Sidney, peste 3 milioane de oameni din lume au fost vrăjiți de luminarele create de Architects or Air din 1992, când a fost înființată compania. Fiind proiectate de Alan Parkinson, fondatorul companiei, luminarele sunt inspirate din forme naturale, din forme geometrice solide și din arhitecturile islamică și gotică. Denumirea „Katena” reflectă inspirația provenită din „curba catenară” – forma elegantă obținută prin agățarea unui lanț în două puncte de susținere – o formă în armonie cu formele pneumatice organice ale luminarului.
Pe 13 și 14 iunie, Fanfara de la Cozmești revine la Sibiu, pentru un spectacol itinerant pe Pietonala Nicolae Bălcescu și în Parcul Astra. Fanfara de la Cozmeşti a fost înfiinţată în urmă cu aproape 120 de ani, fiind cea mai veche fanfară din ţară, având rădăcini adânci în tradiţia şi cultura noastră, câştigătoare a numeroase trofee şi premii importante la festivaluri şi concursuri, datorită tehnicii de interpretare, unică şi inconfundabilă, executând fără nici o dificultate orice gen de muzică, doar live, doar „după ureche”, fără a cunoaşte notele muzicale, începând cu muzica noastră autohtonă, hora şi sârba, continuând cu muzica balcanică, pop sau gypsy.
„Hamlet, Prințul Danemarcei”, producție a Teatrului Metropolis București, va avea o reprezentație la ora 18:00, la Teatrul Național „Radu Stanca”. „Hamlet”, în viziunea regizorului Victor Ioan Frunză, este un „Kammerspiel”, o dramă de familie. Spectacolul sondează în profunzime ceea ce i se refuză în orizontalitate. Personajele răsuflă, transpiră, speră și suferă lângă spectator, dureros de aproape. În acest „Hamlet”, publicul nu „privește viața desfășurându-se prin gaura cheii”. E în miezul evenimentelor. Martorul cel mai de aproape. Confidentul personajelor. În final, judecătorul crimelor. Departe de livrescul caracteristic altor montări, textul „are vână”. Personajele trăiesc acut, parcă în criză de timp această tragedie a memoriei. Ritmat perfect de muzica live, spectacolul respiră o viață „mai mare ca viața”, reușind să compună tragedia din gesturi mărunte, din fapte cotidiene, din refuzul artificiului.
Secțiunea de circ contemporan prezintă, tot pe 13 iunie, „Revoltă prin muzică”, în regia lui Adrian Schvarzstein. Decorul acestui spectacol este o fabrică aflată aproape de râul Bilbao, la mijlocul secolului douăzeci. Acolo, mai mulți oameni lucrează cu program prelungit, și noaptea, și ziua. Starea lor se apropie de sclavie. Munca din această fabrică are legătură cu muzica și cu circul. Printre sarcinile lor se numără echilibristica și cascadoriile aeriene, ghidate de ritmul instrumentelor muzicale basce unice. „Revoltă prin muzică” este un spectacol muzical de circ contemporan care spune povestea unei răscoale dintr-o comunitate mică, când un grup de femei și bărbați au înfruntat abuzul pe care îl sufereau la locul de muncă. Personajele trec de la absurd la comic și la tradiția clasei muncitoare din mediul de producție din anii ’60.

Și Piața Habermann prezintă, în cadrul proiectului Poetic Invasions of the Cities (PIC), spectacolul italian „O nebunie de circ”. Un toboșar și un jongler dau peste niște mingi și un set de tobe. Rezultatul este un spectacol plin de acțiune, cât se poate de contagios. LA SBRINDOLA prezintă un stil de jonglerie bizar și extrovertit, acompaniat de ritmuri încurajatoare. Această combinație de forme artistice are ca rezultat o energie imprevizibilă care se apropie foarte mult de o stare de frenezie inofensivă, ce va ridica negreșit publicul de pe scaune.
Pentru o dimineață mai bună, Julius Meinl oferă cafeaua conferințelor de presă zilnice de la Librăria Habitus.
Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), pe toată perioada festivalului, între 09:00 – 20:00, iar biroul Info Desk de află în același loc, cu același program de funcționare. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...