Ora de Sibiu
Știri in direct

Bulz ciobănesc, tocană la ceaun și spectacol de tradiție la Festivalul „Bujorul de munte”

1.571

În 16-17 iunie 2018, Gura Râului e în sărbătoare, căci bujorul de munte, tradițiile pastorale, gastronomia specifică locului, cântecele și dansurile ciobănești vor fi celebrate la cea de-a XV-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte”.

Festivalul se deschide sâmbătă, 16 iunie, ora 18.00, cu o cină ca la stână, organizată în aval de baraj, la poalele Munților Cindrel. Vor fi degustate preparate tradiționale, precum bulzul ciobănesc și tocană la ceaun, iar spectacolul culinar va fi completat cu ritmuri populare, grație recitalurilor susținute de Ansamblurile „Bujorul de munte”, „Veteranii Junii Sibiului”, „Ceata Junilor”, Grupul Vocal „Doruri Sibiene”, Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului” și soliștii Ioana Brad, Ioan Răulea, Maria Lepindea, Traian și Camelia Stoiță, Viorica Telcean, Marcel Părău, Giulia și Ilie Medrea, Adrian Neamțu, Nicoleta Voica, Ionuț Fulea. Seara se încheie cu un foc de tabără, ce va fi aprins la ora 22.Duminică, 17 iunie, ora 11.30, are loc primirea oficială a oaspeților la poarta de intrare în comună, urmată de Jocul Junilor gureni, în fața bisericii, la ora 12.00. Apoi, localnici și oaspeți urcă la baraj pentru a se bucura de gastronomia tradițională și spectacolul muzical-coregrafic, în compania Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a soliștilor: Bogdan Cioranu, Codruța Rodean, Răzvan, Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Vlăduța Lupău, Gabriel Dumitru, Ovidiu Homorodean, Alina Pinca, Viorica Telcean, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Sergiu Cipariu. Seara continuă cu petrecerea bănățeană animată de Mihaela Petrovici și Dumitru Teleagă.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...