Ora de Sibiu
Știri in direct

Weekend de vis la FITS 2018 – Spectacole de top și evenimente de excepție

212

Youngr, SUPERORGANISM și KillASon sunt cele trei trupe de muzică nouă care vor concerta în Piața Mare a Sibiului. Cu milioane de vizualizări de Youtube și show-uri multimedia de excepție, artiștii invitați la festival vor face, cu siguranță, deliciul celor care se vor afla la Sibiu în weekend-ul 15-17 iunie. Intrarea este liberă la toate cele trei evenimente care se înscriu în propunerea organizatorilor pentru seri pline de culoare pe străzile orașului festivalier.

SUPERORGANISM e o trupă transatlantică formată dintr-un grup de muzicieni internaționali, obsedați de cultura pop, și Orono, o vocalistă de origine japoneză din Maine, New-England, care locuiesc în prezent sub un singur acoperiș în Londra. La FITS vor concerta pe data de 15 iunie, de la ora 22:45. Apreciat atât de presa franceză (Les Inrocks, Trax, Noisey etc), cât și de cea internațională (The New York Times, The Quietus), KillASon se află în plin proces de dezvăluire completă a carismei sale prin stilul său vibrant și hibrid de hip-hop și ajunge în România, la Sibiu, pe 16 iunie, de la ora 22:15.
De la debutul său de anul trecut cu single-ul lansat independent, „Out Of My System”, Youngr, un artist multi-talentat, a strâns peste 34 milioane de ascultări pe Spotify, 26 milioane de vizualizări pe Facebook, 4 milioane de vizualizări pe YouTube și a suținut turnee cu casa închisă în Europa și America de Nord. Spectacolul său live fenomenal se întâmplă în Piața Mare pe 17 iunie, de la ora 22:15.

Tot pe 15 iunie, de la ora 20:00, Filarmonica de Stat (Sala Thalia) va găzdui „Maestrul și Margareta”, spectacol al teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale din Republica Moldova. Sandu Grecu rezolvă regizoral problema din start, enunțând (scenografic și lingvistic) „edificarea” Turnului Babel, acceptând astfel, convingător, dialogul în diferite limbi: ebraică, germană, rusă, spaniolă, italiană, română. Un spectacol (și o dramatizare) excentric căruia îi putem detecta un cert filon poetic și o narațiune sarcastică de tip cinematografic, fără a avea sentimentul că am spus astfel ceva cu adevărat important și definitoriu despre caracterul profund și polifonic al reprezentației. Sandu Grecu clădește „Maestrul și Margareta” într-o particulară și inventivă rezonanță cu stranietățile textului.

„Power of Diversity – Crossing Lines” este titlul proiectului european cofinanțat de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, ce se desfășoară pe parcursul a 3 ani. Alături de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu se regăsesc următoarele instituții partenere: Aktionstheater PAN.OPTIKUM (Freiburg, Germania) – totodată și coordonatorul proiectului – Barentsspektakel in Kirkenes, Temudas Festival Las Palmas de Gran Canaria, Teatromania Bytom, Tete a Tete Street Theatre Festival Rastatt, Corn Exchange Trust, Passage Festival, Creative foundation, Viathea Festival Görlitz.

La FITS 2018, Power of Diversity este reprezentat de spectacolul „Crossing Lines”, în regia lui Sigrun Fritsch, prezentat în Piața Mare, pe 15 iunie, de la ora 21:30. În ultimii trei ani compania de teatru Pan Optikum (Germania) a creat spectacole de mici dimensiuni cu mulți tineri din orașele partenerilor din toată Europa. Unii artiști au fost apoi invitați la Freiburg, unde, după șase săptămâni de repetiții, au pus în scenă spectacolul Crossing Lines, care se află acum în turneu în festivaluri partenere. Astfel, proiectul a creat o comunitate internațională care depășește granițele. Spectacolul e realizat în coproducţie cu Barentsspektakel in Kirkenes, Temudas Festival Las Palmas de Gran Canaria, Teatromania Bytom, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Tete a Tete Street Theatre Festival Rastatt, Corn Exchange Trust, Passage Festival, Creative foundation și Viathea Festival Görlitz.

„Ravel-Bolero: Cântecul dansului”, este o producție a Vuyani Dance Teatre din Africa de Sud și va avea nu mai puțin de trei reprezentații la FITS 2018: pe 15 iunie de la ora 22:00 și pe 16 iunie de la ora 16:00 și 20:00, la Teatrul Național Radu Stanca. Gregory Maqoma, coregraf renumit pe plan mondial, dansator, antreprenor social și deținător al titlului „Chevalier de L’ordre des Arts et Lettre”, oferit de guvernul francez, dă viață pe scenă personajului Toloki, bocitorul născocit de autorul Zakes Mda, în acest spectacol intitulat „Ravel – Bolero: Cântecul Dansului”. Mda a devenit renumit pe plan internațional cu romanul „Ways of Dying” (1995), prima sa carte de referință în care apărea personajul de neuitat Toloki, un bocitor profesionist care participa la înmormântările locale în timpul tranziției Africii de Sud de la Apartheid la democrație. Textul lui Mda are rădăcini adânci în valorile și etica africană și oferă o perspectivă mai largă asupra Africii de Sud, văzută ca un animal complex cu culturi unice.

Pentru o dimineață mai bună, Julius Meinl oferă cafeaua conferințelor de presă zilnice de la Librăria Habitus.

Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), pe toată perioada festivalului, între 09:00 – 20:00, iar biroul Info Desk de află în același loc, cu același program de funcționare. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...