Ora de Sibiu
Știri in direct

USR invită sibienii la o dezbatere publică despre viitorul spital al Sibiului

416

Proiectul noului spital județean Sibiu este un subiect aflat de mult timp pe agenda publică sibiană și, pentru că este un proiect care are în prim plan cetățenii, USR Sibiu organizează dezbaterea publică „Noul spital județean – un proiect al comunității”.

Invită sibienii, reprezentanți ai administrației publice locale și membri ai patronatelor și sindicatelor să participe la dezbaterea publică din data de 27 iunie, de la ora 18, la Hotel Ibis, Sala Turandot.
„Ne propunem să discutăm despre un pol de dezvoltare local și regional în sănătate – care să permită, în timp, o proiecție de viitor, astfel, se pot favoriza dezvoltări medicale diverse care să completeze serviciile medicale ale spitalului județean, prin nișe de excelență medicală, într-un model de management alternativ modern, adaptat cerințelor actuale”, a precizat președintele USR Sibiu Adrian Echert .
Evenimentul este organizat pentru a pune față în față factori decizionali din administrația publică locală, oameni politici și cetățenii care doresc să se implice pentru dezvoltarea și viitorul Municipiului Sibiu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...