Ora de Sibiu
Știri in direct

S-a redeschis aeroportul cu care Sibiul e în competiție directă

3.120

Aeroportul din Sibiu o să resimtă din plin redeschiderea aeroportului din Tg. Mureș. Acesta a redevenit operațional începănd de luni.

Aeroportul ”Transilvania” Tîrgu-Mureş s-a redeschis, luni, după finalizarea investiţiilor de peste 56 milioane de lei, iar prima cursă internaţională de pasageri a avut ca destinaţie Antalya (Turcia), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de Consiliul Judeţean (CJ) Mureş, în urma urma finalizării lucrărilor de reabilitare a pistei, prima cursă internaţională de pasageri a decolat de dimineaţă de pe Aeroportul din Tîrgu Mureş. Aceasta a avut la bord 189 de pasageri şi a fost operată de compania turcă Corendon Airlines, cu destinaţia Antalya.
”Acest zbor a fost posibil datorită recepţionării în cursul săptămânii trecute de către Consiliul Judeţean Mureş, autoritatea care a derulat această investiţie, a lucrărilor executate şi obţinerii astăzi, 25 iunie, a certificatului de autorizare de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, document ce confirmă că de pe Aeroportul Transilvania se poate opera în condiţii de maximă siguranţă.

Capacitatea portantă (PCN) a pistei, în urma expertizei tehnice realizate săptămâna trecută, este de 70, în condiţiile în care, conform cerinţelor proiectului acesta trebuia să fie de minim 55 iar înainte de începerea lucrărilor acesta a fost de 26. Acest lucru face posibil ca de pe Aeroportul din Tîrgu-Mureş să se poată zbura cu aeronave Airbus 320, dar şi cu aeronave mai mari”, potrivit CJ Mureş.
Lucrările de reabilitare a pistei de aterizare/decolare au fost realizate de Asocierea de firme PORR Construct SRL şi Geiger Transilvania SRL, valoarea lucrărilor recepţionate fiind de 56.758.085 lei cu TVA inclus. Din această suma, 50 de milioane lei reprezintă finanţarea acordată de Guvernul României, restul sumei fiind suportată din bugetul judeţului Mureş.
”Subliniem faptul că obiectivul prioritar al Consiliului Judeţean Mureş a fost realizarea investiţiei în cele mai bune condiţii astfel încât să se poată garanta siguranţa pasagerilor şi zborurile internaţionale să fie reluate”, potrivit CJ Mureş.
Săptămâna aceasta va fi reluată şi operarea zborurilor Wizz Air către două destinaţii, respectiv Dortmund şi Memmingen. De asemenea, cursa de Antalya va fi operată săptămânal până la finalul lunii septembrie.
Potrivit sursei citate, conducerea Aeroportului Tîrgu-Mureş poartă discuţii continue cu toţi operatorii aerieni pentru diversificarea destinaţiilor accesibile de pe acest aeroport.
Activitatea Aeroportului ”Transilvania” Tîrgu-Mureş a fost oprită din noiembrie 2016, după ce compania Wizz Air a decis mutarea tuturor curselor pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, din cauza stării pistei de aterizare/decolare.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...