Ora de Sibiu
Știri in direct

Companiile locale gătesc pentru vizitatorii Muzeului ASTRA

813

Sibiul este cunoscut ca un oraș al culturii și al diversității comunităților. În acest sens, Asociația Sibiu 1191 va organiza o serie de evenimente dedicate tuturor localnicilor și turiștilor județului, în cadrul unui proiect numit „Diplomație și bun gust în Sibiu”, un program aflat la prima ediție.

Evenimentele se vor desfășura în acest sfârșit de săptămână. Duminică, 1 iulie, în zona Târgului de Țară din Muzeul din Dumbrava Sibiului, între orele 12 – 16, va avea loc concursul culinar „Diplomație și bun gust în Sibiu”, în cadrul căruia se vor întrece zece echipe romanesti si „internaționale”, ce vor pregăti mâncăruri realizate după rețete tradiționale reinterpretate.
Cele care vor găti duminică sunt companiile, printre ele numărându-se Dedeman (Romania), care va pregăti ciorbă dunăreană de crap, înnobilată cu leuștean verde și ardei iute, BRAMAC (SUA), cu tocăniță de mistreț cu legume, murături și mămăligă, precum și CESROM(Germania) care va găti iahnie de fasole cu ciolan afumat.
De altfel, reprezentanții Policlinicii Medica vor prepara tocană de oaie din zona Mărginimii, iar Rotary Club Sibiu, prin cursanții din cadrul proiectului „Școala de Bucătari Adi Hădean”, va găti ostropel de pui cu mămăligă.
Cei care vor avea poftă de păstrăv prăjit cu mămăligă și mujdei vor putea merge la standul celor de la Carrefour, iar cei care vor dori să deguste rețete italienești vor primi din partea Gianfranco & Stefano Arrosticini Abruzzesi, Pasta e Fagioli și Porchetta.
Reprezentanții companiei austriece MATEC vor găti ciorbă de fasole cu afumătură în bol de pâine cu salată de ceapă roșie, cei de la Visma(Norvegia) vor avea de oferit frigărui de creveți cu o mânuță de orez și o pâinică, alături de sos, iar Boromir va asigura „mamaliga oficiala” a evenimentului .
Cei care vor să guste din preparate trebuie să achite 10 lei/ porție, sub forma unei donații, care va merge în contul Complexului Național Muzeal ASTRA, pentru a amenaja si dota un spațiu de gătit în zona Târgului de Țară.
„Fiecare companie își va forma echipa de bucătari din rândul angajaților,partenerilor, cooptând eventual studenți ce își vor aduce aportul, un suflu nou și spirit juvenil .Preparatele vor valorifica ingrediente locale, studenții vor aduce știința, angajații măiestria, iar amabasadorul țării cultura, tehnici culinare și ingrediente specifice, împreună contribuind la inovație. Multumim partenerilor nostri pentru implicarea in proiect si pentru sustinerea acordata de catre Muzeul Astra, Universitatea Lucian Blaga si compania Harting Romania”, spun reprezentanții Asociației Sibiu 1191.
Ziua de duminică va fi completată de un spectacol multicultural, în cadrul căruia vor fi prezentate momente de dans, muzică și tradiții specifice românești.
De asemenea, proiectul „Diplomație și bun gust” al Asociației Sibiu 1191 are în agendă și lansarea unei culegere cu rețete tradiționale din zona Sibiului, ce va fi distribuită gratuit duminică. Proiectul aflat la prima ediție este cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...