Ora de Sibiu
Știri in direct

Învață marți să dai la coasă în Muzeul Astra – Atelier interactiv

372

Muzeul ASTRA organizează marți, 3 iulie 2018, un atelier interactiv de cosit traditional. Vizitatorii interesați pot afla, într-un cadru sigur și organizat, cum se folosește coasa strămoșească, dar și detalii despre tradițiile pe care le impune acest fenomen, cel al cositului. Inițiativa face parte din Programul Grădină și Peisaj în Muzeul ASTRA.

,,În vechime, cositul ierbii avea o mare importanţă într-o gospodărie. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau atunci când aveau de cosit și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie ( sau cute – piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă. Vizitatorii muzeului și comunitatea sibiană vor fi martorii unor practici din vechime, atunci când pornitul la fâneață mobiliza întreaga familie, mai ales pe tați și pe feciori.”, a declarat Lucian Robu, muzeograf Muzeul ASTRA.

Vor fi puse la dispoziția publicului coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii noștri și să descopere munca la pregătitul fânului. În pauza de bătut coasa la hotar, cosașii, fie ei de ocazie sau nu, vor participa la o masă ca la câmp, cu merinde proaspete – slană, brânză, ceapă și roșii de grădină.

Atelierul interactiv va avea loc în fața gospodăriei de păstor transhumant din Poiana Sibiului, monument expus în Muzeul în aer liber, iar startul se va da la ora 7:00.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...