Ministrul Finanțelor: Iohannis trebuie să plătească peste 1,2 milioane lei încasați din chiria imobilului din Sibiu

1 876

Eugen Teodorovici a declarat vineri că președintele României ar trebui să plătească statului suma de peste 1,2 milioane lei încasată din chiria imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu numărul 29, din Sibiu. Asta deşi statul nu este încă proprietarul acelui imobil.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a transmis, joi, preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa, şi Ministerului Finanţelor întrebarea dacă ”au de gând să recupereze sutele de mii de euro de la domnul preşedinte Iohannis”, anunță News. Ulterior, Teodorovici a anunţat că Fiscul a demarat deja procedura de recuperare a sumelor datorate de familia Iohannis.
Vineri, ministrul a spus că, în mod firesc, statul ar trebui să recupereze chiriile încasate de familia Iohannis.
”Vorbim despre imobilul din strada Nicolae Bălcescu numărul 29, din Sibiu. Acel imobil (…) a aparţinut familiei Iohannis (…). În mod logic şi normal şi, mai ales, moral, statul trebuie să-şi recupereze sumele aferente acelei perioade. Astăzi, statul nu este încă proprietar al acelui imobil. (…) Instanţa a anulat modul în care s-a făcut transferul acelui imobil către familia Iohannis. Se poartă discuţia cine este acum proprietarul acelui imobil: fie statul român, fie o altă persoană care a depus o acţiune în instanţă (…). Sigur, domnul Iohannis nu mai are niciun fel de drept asupra acelui imobil”, a spus Teodorovici.
Suma totală de 2,6 milioane de lei, reprezentând chiria încasată de familia Iohannis şi un alt proprietar, ar trebui să fie recuperată de statul român, consideră Teodorovici.
”Este clar că acel imobil nu mai aparţine familiei Iohannis, deci suma încasată drept chirie trebuie returnată statului român. Ar fi corect şi moral, din partea preşedintelui Iohannis, să plătească imediat suma respectivă statului român. (…) Ar fi un exemplu pentru toţi românii”, a spus Teodorovici.
Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au pierdut definitiv casa din centrul municipiului Sibiu, unde funcţionează sediul unei bănci, în noiembrie 2015, în urma unei decizii a Curţii de Apel Braşov, după un proces care a durat mai mult de 16 ani.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. Doru scrie

    E un abuz al mafiei rosii să prenume o vină ă Președintelui! Statul nu are niciun drept asupra imobilului ,tânărul să ceară banii lui teodorovici ,lui dragnea ,miliarde realizate din banii publici ,sânt diabolici ,o să vină să spună că Președintele a pus o notă unui elev și din cauza asta s-a aruncat în mare ,acești pesedei sânt criminali nelegati !Nelegiuitii ,dar voi ,care publicati mârlăniile lui teodorovici, nu aveti nimic de zis ?

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...