Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO FC Hermannstadt și-a prezentat transferurile – Trei jucători de națională la Sibiu

1.475

FC Hermannstadt i-a marți prezentat într-o conferință de presă pe cei șase jucători transferați în această vară. Primele meciuri din liga 1, nu se joacă din păcate la Sibiu.

Tot cu această ocazie, președintele clubului sibian a dezvăluit obiectivul pentru prima parte a sezonului: „câștigarea câtor mai multe puncte”, iar antrenorul Alex Pelici a vorbit despre perioada de pregătire.
Cu o săptămână și jumătate înainte de debutul noii ediții de campionat, FC Hermannstadt și-a prezentat achizițiile. Directorul sportiv al clubului, Radu Neguț, a făcut fiecăruia din cei șase jucători transferați în această vară câte o scurtă caracterizare. Jumătate dintre fotbaliștii care au semnat cu FC Hermannstadt în această perioadă au prezențe în naționalele țărilor din care provin, iar un al patrulea a jucat pentru echipa națională U19 a Greciei.
CITEȘTE ȘI: Lucrările de la stadionul ”Municipal” – Explicații pentru întârzierile apărute
„Răzvan Began e un portar care îndeplinește criteriul de jucător sub vârstă impus de FRF. A evoluat în ultimul sezon la Foresta Suceava. A venit să completeze locul liber pe care-l aveam la postul de portar. Alexandru Dandea este un jucător cunoscut în România. Vine de la fosta campioană Astra Giurgiu, cu care a câștigat campionatul și Cupa României. Sperăm să fie ce ne-am dorit și să ne ajute pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. Jordan N’Kololo este component al naționalei de seniori a Republicii Democrate Congo. În ultimul sezon a evoluat în prima ligă din Franța, la Caen, în 10 meciuri. Este un jucător de profil ofensiv, joacă pe toate cele trei posturi în spatele atacantului, în sistemul pe care îl folosește antrenorul Alex Pelici. Juvhel Tsoumou, jucător cu dublă cetățenie, germană și congoleză, evoluează în naționala statului Congo. A jucat la multe echipe în carieră. În ultimul sezon a fost în Cipru, la echipa Ermis Aradippou, unde a făcut un sezon bun, a marcat 8 goluri și a oferit 4 assist-uri. Printre altele, are în palmares inclusiv un gol marcat împotriva Bayern-ului. Ilja Antonov joacă în echipa națională a Estoniei. Are 25 de ani și a evoluat până acum în 43 de meciuri în națională. Este un jucător în care ne punem speranțe. Are o vârstă perfectă pentru performanțe. Bruno Chalkiadakis este un jucător brazilian care are și cetățenie greacă. Vine de la PAS Giannina, din primul eșalon grec. A evoluat anul trecut în 31 de meciuri. Sperăm să fie un jucător care să-și pună amprenta pe jocul echipei noastre. Este, de asemenea, un jucător de profil ofensiv. Ca să mă exprim în termeni fotbalistici, este un număr 10 clasic” afirmat Neguț.

LIVE VIDEO – Conferinta de presa FC Hermanstadt. Se anunta transferurile si planurile pentru Liga 1 Detalii pe www.oradesibiu.ro

Publicată de Ora de Sibiu pe Marţi, 10 Iulie 2018

În schimb, FC Hermannstadt s-a despărțit de Sabin Lupu, Olivian Surugiu, Cristian Danci, Mihai Stancu, Radu Crișan, Cosmin Neagu și Radu Zaharia.

CITEȘTE ȘI: VIDEO – FC Hermannstadt se mută temporar din Sibiu. Refuzați la Mediaș

”Acasă” la Tg. Mureș
FC Hermannstadt nu va putea juca meciurile considerate acasă pe Stadionul „Municipal”, la primul an în Liga 1. Din cauză că lucrările la arena din Parcul Sub Arini sunt în urmă, sibienii se văd nevoiți să evolueze mai multe jocuri pe un alt stadion, cel mai probabil la Tg. Mureș, pe Stadionul „Trans-Sil”. Teodor Birț, președintele clubului FC Hermannstadt, a explicat, în conferința de presă, cum s-a ajuns la această variantă.  Detalii complete și video, AICI!

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...