Ora de Sibiu
Știri in direct

Cel mai dibaci Moț al Sibiului – Neaoș-ul Ciprian Ștefan a readus la viață CNM Astra

4.832

Într-o lume în care e ”cool” să folosești astfel de cuvinte, e la modă să sărbătorești zile ”importate” și să te lauzi cu bagajul de „americănisme”, sub toate formele, la Sibiu există un om care nu se sfiește să recunoască faptul că provine din mediul rural. Cel românesc, de acolo, de la țară, din Țara Moților. Spune despre el că este un român neaoș care își iubește țara și originile. Și asta se vede în tot ceea ce face pentru că, de când a venit al conducerea Complexului ASTRA muzeul a înflorit. Și Ciprian Ștefan, directorul, a reușit să facă asta pentru că în primul rând este Cipi, românul.

Îndrăgostit de România
Ciprian Ștefan, directorul Complexului Muzeal ASTRA se află la conducerea instituției din 2014. Asta, după ce din 2005 a lucrat în cadrul muzeului. De când a venit la conducere nu a făcut altceva decât să promoveze cultura și tradiția românească. A făcut și face asta pentru că spune el, pentru asta e plătit, dar și pentru că așa își demonstrează dragostea față de tot ce e pur românesc. ”Avem o țară atât de frumoasă, cu niște resurse de care nu știm să profităm. Frumusețea etnografiei trebuie descoperită și pusă în valoare. E frumos tot ce este tradițional, nealterat, iar noi românii încă avem astfel de lucruri. Și astea trebuie descoperite și făcute cunoscute. Pentru asta lupt”, spune Ciprian Ștefan.

E un moț destoinic
Ciprian Ștefan este din Blăjeni, județul Hunedoara. A venit la Sibiu pentru că s-a căsători aici, după ce și-a cunoscut soția în America, în timpul unui program pentru studenți. A cunoscut poate cea mai dezvoltată civilizație din lume, dar tot satul românesc îi pare cel mai frumos. ”Muzeul ăsta e casa mea. Și asta pentru că eu am trăit în case acoperite cu stuf, am cosit, am fost la câmp, la cules, la lucrat pământul…Asta a fost viața mea până am terminat facultatea. Este cea mai frumoasă experiență pe care o poate avea cineva, să trăiască autentic. Mie nu mi-e rușine să spun asta, pentru că asta înseamnă să fii român, asta e viața noastră”, spune Ciprian Ștefan.

Lui Ciprian Ștefan îi place să lucreze pământul

Și dragostea lui pentru tradiție și simplitate se vede și dincolo de orele petrecute la Muzeu. E gospodar și acasă, iar atunci când își lucrează pământul e cel mai fericit. ”Împreună cu familia avem o grădină pe care o cultivăm, în primul rând pentru că așa ne procurăm mâncarea sănătoasă și în al doilea rând pentru că așa am fost învățat. Cum să lași pământul nelucrat? Când merg prin țară și văd hectare întregi lăsate de izbeliște mă întristez. Nu se poate să avem așa ceva, să avem iarbă de calitate și să nu le valorificăm”, spune Ciprian Ștefan.

Muzeul – a doua familie
Și pentru că este un iubitor al tradiției, Ciprian Ștefan a încercat, de când a venit la conducerea Muzeului ASTRA, să promoveze aceste lucruri. ”Când am venit, m-am uitat prin cartea de oaspeți a Muzeului din Dumbrava. Scria că e un loc curat, frumos, parc liniștit, dar nimic care să sugereze ideea de muzeu. Atunci, împreună cu echipa, am conceput un plan prin care să aducem aici tot ce înseamnă etnografie, oameni, patrimoniu”, spune directorul ASTRA.

Ciprian Ștefan este prezent la fiecare eveniment al Muzeului în Aer Liber

Și așa a început ”căutarea”. Ciprian Ștefan și echipa lui au bătut România în lung și lat în căutarea unor meșteri uitați, a unor rețete vechi din strămoși, a unor obiecte cu valoare culturală. ”E important să vezi ce s-a păstrat din vechime, ce înseamnă ruralitate în acest moment. Ca instituție de cultură avem o datorie morală față de aceste comunități să adunăm resursele și să le prezentăm publicului. Așa s-au născut multe evenimente noi, dar le-am continuat și pe cele implementate de foștii directori”, spune Ștefan Ciprian.

Valori redescoperite
Dacă îl asculți pe Ciprian Ștefan vorbind despre România și patrimoniul ei cultural nu ai cum să nu îți dai seama că te-ai născut într-o țară cu adevărat specială. Câte comunități din lume se pot mândri cu faptul că încă, în zonele izolate, pământul se mai lucrează ca acum 100 de ani? Și asta nu e neapărat un lucru rău, ci unul care ar trebui exploatat. ”Astfel de lucruri fac România frumoasă și autentică. Eu și echipa mea de asta mergem prin țară. Pentru a descoperi astfel de lucruri, de meserii uitate, de oameni care au ce povesti. Am găsit la un moment dat un tâmplar foarte bun. L-am adus la Muzeu. Am făcut niște evenimente cu el, ne-a reparat obiectele vechi de aici….Apoi s-a întors în comunitate și oamenii de acolo l-au redescoperit. Și au reînceput să îl cheme să îi ajute în gospodăriile lor. Asta e datoria noastră- să redescoperim autenticul. Și resurse avem- cea mai importantă e omul. Și dacă facem asta putem spune că ne-am redescoperit ca neam”, spune Ciprian Ștefan.

La Muzeul în Aer Liber se redescoperă tradițiile românești

Muzeul din Dumbrava – recunoscut internațional
Și așa, cu evenimente din ce în ce mai multe, cu expunerea tradiționalului, cu redefinirea autenticității, Ciprian Ștefan a reușit să aducă mai multă faimă Muzeului din Dumbrava Sibiului. În 2014 au fost aici 350.000 de vizitatori, în 2017 520.000, iar în 2018 până în iunie 220.000. Sunt niște cifre care arată că Muzeul a devenit un punct important în ceea ce înseamnă cultura tradițională. ”Eu am dezvoltat ceea ce am moștenit și am adus un plus de valoare. Practic managementul participativ. De asta merg și eu prin țară, în mediul rural. Colegii mei trebuie să simtă că sunt și eu trup și suflet alături de ei și de misiunea noastră. Aici suntem ca o familie, pentru că petrecem foarte mult timp împreună. De asta nu îmi place să mi se spună domnul director, de exemplu. Toată lumea îmi spune Cipi, iar legătura asta dintre noi se reflectă și în munca noastră”, spune Ciprian Ștefan.

Muzeul în Aer Liber este unul din cele mai apreciate din Europa

Directorul ASTRA are planuri mari în continuare. ”În acest moment repertorizăm tot ce înseamnă etnografie în județul Sibiu. Aflăm despre meșteșugari, rețete vechi, case autentice, obiecte, absolut orice. Apoi o să facem un plan de dezvoltare culturală pentru toate cele cinci regiuni ale județului, și sper ca în toate acestea să realizăm și câte un mic muzeu, care să fie un nucleu de unde să plece cultura zonei și evenimentele. Așa sper că vom reuși să dezvoltăm în viitor și turismul cultural. Pentru că acesta nu înseamnă o pensiune de 4 stele. Înseamnă viața autentică, înseamnă ca turistul care vine în zonă să stea la țărani casă, să mănânce o zamă, o tocană…Înseamnă să guste din mâncare, tradiție, peisaje, viață…Nu trebuie să ne uităm valorile”, sunt planurile lui Ciprian Ștefan.

România l-a ținut în România
Ciprian Ștefan spune că s-a gândit de multe ori să plece în străinătate. Dar dragostea de țară este cea care l-a ținut aici. ”Când văd că aici lucrurile se mișcă atât de greu îmi vine câteodată să îmi iau familia și să plec. Dar, în același timp, dragostea de țară mă ține. Parcă este mai puternică decât dorința de a pleca. Ruralitatea, România, românii, sunt cei care nu mă lasă să plec. Avem o țară atât de frumoasă și care merită pusă în valoare”, spune Ciprian Ștefan.

Ciprian Ștefan nu se ferește să spună că vine de la țară

Și pentru că este un om al ruralității, și atunci când este în timpul liber, Ciprian Ștefan tot la natură se întoarce. ”Îmi place să vânez, dar vânez doar atunci când o specie de animale este suprapopulată și pune în pericol ecosistemul. Dar merg la vânătoare mai mult din plăcerea de a mă conecta cu natura, aud parcă doinele în urechi atunci când merg prin pădure…”, spune Ciprian Ștefan. Și pe cele două fiice ale sale le crește în același fel- cu dragoste pentru rural și tradiție.

Felul de a fi al lui Ciprian Ștefan pare rupt dintr-o poveste de Creangă poate…în care copilul și apoi adultul trăiește ancorat într-o realitate care există, dar care e negată de cei mai mulți. El nu o neagă, ci dimpotrivă, încearcă să o scoată la suprafață, să ne aducă aminte nouă tuturor că strămoșii ne sunt niște oameni destoinici, puternici, autentici. Și pentru asta nu trebuie decât să treceți prin Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului sau prin orice alt muzeu al Complexului ASTRA. O părticică din munca lui Ciprian Ștefan e acolo, dar cea mia mare parte a a României.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
1 Comentariu
  1. Gafton Ioan spune

    Doar două cuvinte ” RESPECT Cipi ! „

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...