Ora de Sibiu
Știri in direct

Parcare subterană cu 500 de locuri la Piața Cibin – Va avea cinci căi de acces

2.438

Municipalitatea sibiană a demarat marți procedurile de contractare de servicii SF pentru amenajarea unei parcări subterane la Piața Cibin. Aceasta ar urma să aibă inclusiv stații de încărcare pentru autobuze și mașini electrice. Suprafața destinată parcării este de peste 8.000 de metri pătrați.

În caietul de sarcini al licitației se prezintă mai multe detalii despre viitorea parcare subterană. ’’Solicităm prezentarea unei variante constructive cu un nivel și număr de locuri rezultat și a doua variantă cu două nivele și număr de locuri de parcare care rezultă. Intenționăm să realizăm o parcare cu 450 – 500 de locuri. Parcarea va deservi riveranii cartierului, persoanele care se aprovizionează din piața agroalimentară Cibin și turiștii care vizitează orașul vechi și zona centrului istoric’’, se arată în descriere.

Stație pentru autobuzele electrice
’’Prin crearea acestei parcări se va descongestiona traficul în zona istorică și se va reda pietonilor posibilitatea vizitării în siguranță a zonei istorice. Pe platforma de suprafață va fi proiectată o stație pentru mijloacele de transport în comun electrice prevăzută cu bănci, peron acoperit pentru călători și puncte de încărcare pentru autobuze electrice.
Se va realiza un sistem de supraveghere video a parcării și acces controlat. Obiectivul de parcare subterană propus va fi finanțat din fonduri provenite de la bugetul local cât și din sursă atrase’’, se mai arată în caietul de sarcini.

Cinci intrări și ieșiri
Viitoarea parcare va fi făcută în mare parte din bani de la bugetul local. Se vor amenaja nu mai puțin de cinci căi de acces în respectiva parcare. ’’Terenul este situat în municipiul Sibiu în Piața Cibin în apropierea malului drept al râului Cibin. Suprafața de teren amenajat este de circa 9.000 de metri pătrați. Accesul la teren se va face din Strada Malului, Strada Turnului, Strada Morilor Strada Măsarilor’’, se mai arată în caietul de sarcini. Aproximativ 70.000 de lei este dispusă să cheltuie primăria Sibiu pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru această parcare subterană.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...