furtuna

Primul cod a fost emis pentru perioada 22 iulie, ora 18 – 23 iulie, ora 10. În intervalul menționat, temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Banat, Oltenia, local în Crișana, sud-vestul Transilvaniei și vestul Munteniei.

În aceste zone se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, averse ce vor avea și caracter torențial și izolat grindină. Se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp.
Pe parcursul zilei de duminică, 22 iulie, fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi în zonele de deal și de munte, în Maramureș, Crișana și Transilvania și local în Muntenia și în Dobrogea.
Al doilea cod galben a fost emis pentru perioada 23 iulie, ora 10 – 24 iulie, ora 23. În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile sudice, estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi averse local torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă accumulate vor fi de peste 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.
Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată pe tot parcursul săptămânii, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns