Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibiancă de succes pe tărâmuri străine – Crina este acum celebră în toată Elveția

4.454

O tânără născută și crescută pe meleaguri sibiene este dovada vie că românii pot avea succes deplin în străintate. Crina Luncian este de origine din Mediaș și șoferiță de meserie, iar povestea ei de viață este una impresionantă.

Crina Luncian (35 de ani) şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă pe şoselele din Europa şi din Canada, la volanul tirului, dar şi ca şoferiţă de troleibuz şi autobuz. Tânăra este în prezent angajata companiei de transport public din oraşul elveţian Biel şi a devenit chiar imaginea acesteia, anunță adevărul.ro.
Acum 20 de ani, o puştoaică de numai 16 ani, Crina Luncian, pleca în necunoscut, doar cu un rucsac şi cu 1.000 de mărci germane puse bine într-un buzunar. Rămăsese orfană de ambii părinţi şi visa să cucerească lumea, via Spania, ţara care i-a fost prima destinaţie. Dar lucrurile au fost puţin mai complicate de atât, iar piedicile aproape că i-au oprit drumul înainte să înceapă. Pe atunci, fiecare român care ieşea din ţară avea nevoie de viză, care era foarte greu de obţinut, iar în foarte multe cazuri se plăteau bani grei „la negru“ pentru asta.
„De la 15 ani eram deja singură, mama a murit pe când aveam 9 ani, iar tata a murit un an mai târziu. Exista de pe atunci mirajul Occidentului, iar eu aveam o verişoară în Spania. Am decis să plec la ea, iar în primii ani am fost chelneriţă“, îşi începe povestea Crina. Admite că a avut o doză de inconştienţă, dar şansa i-a surâs. A reuşit să se întreţină şi să-şi asigure un trai decent, fără să se piardă printre străini.Un nou început: cum s-a angajat şofer de TIR După câţiva ani, tânăra s-a întors în România, animată de intenţia de a face şcoala de şoferi de tir şi de autobuz. Se întâmpla în 2005, iar de Crina se lipise deja microbul şofatului şi ştia că doar asta îşi doreşte să facă. „A fost şi este o combinaţie între hobby şi muncă. Asta îmi place să fac, acum nici nu aş mai putea concepe să lucrez altceva“, punctează ea.
Doi ani mai târziu, în 2007, traversa oceanul şi se angaja ca şoferiţă de tir la Montreal, în Canada. Timp de aproape doi ani, a colindat la volan şoselele îngheţate ale Canadei. Dar simţea că parcă ceva îi lipseşte. „Eu sunt o fire sociabilă, dar când eşti şofer de tir, eşti mai mereu singur, doar tu la volanul maşinii. Şi îmi lipsea ceva“, explică tânăra.

Autobuzele sunt marea ei dragoste
La sfârşitul anului 2008, Crina s-a întors acasă, la Mediaş, şi tot atunci a început o nouă etapă în viaţa ei. Cea mai frumoasă, spune Crina. ”M-am angajat la compania de transport public din Mediaş ca şofer de autobuz. La început a fost puţin ciudat, în sensul că oamenii nu prea aveau încredere să se urce într-un autobuz condus de o femeie. Mediaşul e un oraş mic, iar multă lume mă cunoştea, mai ales că eram şofer pe o linie care trecea prin cartierul unde locuiam. S-a întâmplat, mai ales la început, să văd că oamenii stăteau în staţie, iar dacă vedeau că vine autobuzul condus de mine, nici măcar nu se mai urcau. Preferau să-l aştepte pe următorul. Pentru mine era cumva frustrant şi mă deranja într-un fel lipsa lor de încredere.“
Ulterior, tânăra s-a mutat la Cluj, unde s-a angajat ca şofer de autobuz pentru o companie privată, după care, în 2014, a plecat în Germania. A muncit pentru mai multe companii publice şi private din oraşe ca Herxheim şi Ludwigshafen, până anul trecut, în octombrie, când s-a mutat în Elveţia, la Biel. O ofertă excelentă din Elveţia „Lucrurile au mers foarte bine şi în Germania, mă gândeam chiar să mă stabilesc acolo. Apartamentele nu erau foarte scumpe, undeva la 70.000-80.000 de euro, şi intenţionam să-mi cumpăr unul, însă am primit între timp o ofertă din Elveţia, care mi s-a părut excelentă”.La Biel, Crina conduce şi troleibuze şi autobuze. Tânăra spune că nu a avut niciodată incidente sau accidente şi se simte în largul ei la volan. „Mi s-a întâmplat o singură dată, pe când eram şofer de tir, să ajung într-o parcare, iar acolo să-mi bată la geam un alt şofer şi să nu mă lase să dorm. Dar m-am descurcat, l-am calmat rapid. Am sunat la Poliţie şi s-a mai ales şi cu o amendă şi cu alte probleme. Iar de când sunt şofer de autobuz şi troleibuz, chiar n-am avut nicio problemă deosebită. Câteodată se mai întâmpla, în Germania, să se urce câte un călător aflat în stare de ebrietate şi care făcea scandal. Îi recunoşteam repede, de obicei erau străini cei care se manifestau aşa. Nu am avut nicio problemă să mă duc la ei, să-i iau de braţ şi să-i dau jos din autobuz dacă săreau calul şi nu voiau să înţeleagă cu vorba bună“, mai spune Crina. În Elveţia s-a adaptat foarte repede şi s-a integrat fără probleme la locul de muncă. Salariul generos şi condiţiile de acolo compensează faptul că uneori se trezeşte la 2.00 noaptea pentru a intra pe tură.„Programul este un pic mai dificil, în sensul că se întâmplă să petrec şi câte 14 ore la locul de muncă, din care sunt plătită efectiv doar pentru 9 ore, adică exact atât cât conduc. Dar asta se întâmplă fiindcă există mai multe pauze, iar în timpul respectiv nu mai are rost să merg acasă ca să am de unde să mă întorc. Însă salariul şi condiţiile sunt foarte bune, aici e locul unde îţi poţi construi uşor un viitor din punct de vedere material.“ Crina Luncian a devenit în scurt timp şi imaginea companiei de transport public din Biel. Tânăra apare în reclame şi în afişele companiei postate în timpul campaniilor de recrutare de personal. Recent, un ziar local din Biel a publicat povestea ei, iar două posturi de televiziune din Elveţia au difuzat interviuri cu românca. Citiți aici toată povestea Crinei!

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...