vijelie

Încă un cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii va intra în vigoare de joi, până sâmbătă la ora 21. 31 de județe sunt vizate, printre care și Sibiul.

Judeţele vizate de avertizare sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

Începând de joi, ora 23.00 și până sâmbătă la ora 21.00, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, local în Dobrogea și Muntenia, precum și în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse 50 – 70 l/mp.

Potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala și în restul țării, dar pe arii mai restrânse, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

Până joi la ora 23.00, 24 de județe sunt sub avertizare cod galben de ploi abundente și furtuni.

Sursa www.mediafax.ro

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu