Ora de Sibiu
Știri in direct

Serviciul de pașapoarte Sibiu are program prelungit de lucru

2.674

Ghișeele Serviciului Pașapoarte Sibiu vor fi deschise publicului, în perioada 26 iulie – 31 august 2018, câte 10 ore pe zi.

Experiența ultimilor ani a arătat că numărul cetățenilor care solicită pașapoarte este mai ridicat în această perioadă, comparativ cu restul anului. Pentru a putea gestiona un număr mai mare de cereri și a reduce aglomerația de la ghișee, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu va avea program cu publicul între orele 08,30 și 18,30, de luni până vineri.
Prezentarea la ghișee se face în baza programărilor online de pe site-ul www.epasapoarte.ro sau a bonurilor de ordine eliberate zilnic de aparatul cu sistem ticketing amplasat în incinta Serviciului.
Reamintim că, începând cu data de 20 iulie 2018, au intrat în vigoare modificările aduse Legii nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Afacerilor Externe în contextul măsurilor luate pentru reducerea aglomerației de la structurile de eliberare a pașapoartelor din țară și din străinătate.
Principala noutate este creșterea valabilității pașaportului simplu electronic pentru persoanele de peste 18 ani, de la 5 la 10 ani.
De asemenea, se schimbă condițiile de eliberare a pașaportului simplu temporar. Acesta se va elibera doar în situații obiective, în baza unor documente care justifică urgența deplasării, din motive familiale, de sănătate sau profesionale, care nu permit așteptarea timpului necesar pentru eliberarea unui pașaport electronic. În astfel de cazuri, termenul de soluţionare a cererii de eliberare a documentului de călătorie temporar este de cel mult 3 zile lucrătoare.
Cetățenii care nu doresc un pașaport simplu electronic sau nu pot prezenta documentele care să justifice urgența deplasării, vor primi pașaport temporar în termenul de eliberare a documentului electronic: maxim 30 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în ţară, şi cel mult 90 de zile lucrătoare pentru cererile depuse în străinătate.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...