Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Opt români răniți într-un accident în Austria

1.739

Printre cei trei răniți se numără și trei copii. În accident au fost implicate două autoturisme înmatriculate în România.

Opt români, între care trei minori, au fost răniţi luni în urma unui accident produs pe o autostradă din Austria. Conform Ministerului Afacerilor Externe, toate victimele au fost transportate la spital, având răni care nu le pun viaţa în pericol.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, într-un comunicat transmis News.ro, că accidentul rutier a avut loc în apropierea oraşului Bruck an der Leitha din Austria, fiind implicate două autovehicule înmatriculate în România, iar misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la starea de sănătate a persoanelor afectate.
Potrivit datelor preliminare obţinute de ambasadă, în urma accidentului au fost răniţi opt cetăţeni români.
Dintre aceştia, doi au suferit răni mai grave, iar celelalte şase persoane, printre care şi trei minori, au fost rănite uşor, toţi răniţii fiind duşi la o unitate medicală din zonă. Rănile suferite de cetăţenii români nu le pun viaţa în pericol, precizează MAE.
„Ambasada României la Viena monitorizeaza situaţia si este în contact permanent cu autorităţile locale, fiind pregatită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări”, adaugă Ministerul român de Externe.
Conform presei locale, accidentul s-a produs după ce după ce şoferul unui camion înmatriculat în Slovacia a încetinit din cauza traficului aglomerat de pe autostradă, iar un autoturism înmatriculat în România nu a apucat a intrat în plin în camion. Ulterior, un microbuz înmatriculat în România a intrat în cele două autovehicule.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...