Ora de Sibiu
Știri in direct

Teatrul Radu Stanca programează piese de excepție în septembrie la Sibiu

308

Aflați oficial în vacanță începând de astăzi, actorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu se vor întoarce pe scenă în data de 31 august 2018, când vor prezenta spectacolul „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, la Fabrica de Cultură. În luna septembrie, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă nu mai puțin de 32 de spectacole în Sibiu, în șase locații diferite din oraș.

„Faust”, „Povestea prințesei deocheate” – cel mai nou spectacol creat de regizorul Silviu Purcărete la Sibiu, „Orb de mină”, „Sunt o babă comunistă”, „Încurcă-i drace!”, „Un tramvai numit Popescu”, „Îmi place cum miroși”, „Iubire cu năbădăi”, „Mărie, Mărie!”, premiera „Hin und Her / Încoace și încolo”, „Rug”, „Martiri”, „R.U.R”, „D’ale Carnavalului” sunt doar o parte dintre titlurile propuse de TNRS publicului, pentru prima lună de toamnă a acestui an.

5.778 de bilete puse în vânzare online și la agenție, pentru luna septembrie. Program de vară la Agenția Teatrală.
Sala „Faust”, Sala „Lulu”, Sala „Eugenio Barba” – situate la Fabrica de Cultură, Str. Triajului, nr. 1 – 3, Sala Studio din incinta Centrului Cultural „Ion Besoiu”, Str. Emil Cioran, nr. 1A, Tramvaiul Sibiu – Rășinari și Sala Mare a TNRS sunt cele șase locații în care TNRS invită publicul în luna septembrie.
Biletele sunt puse în vânzare și pot fi cumpărate de la Agenția Teatrală, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17 – începând din data de 17 august, dată până la care agenția va fi închisă, sau online, pe toată perioada verii, la aceleași prețuri ca în agenție, de pe siteul oficial al TNRS: www.tnrs.ro/program. Online, biletele pot fi cumpărate și de pe siteul partenerului de ticketing al TNRS, entertix.ro. Pentru spectacolele lunii septembrie, TNRS a pus în vânzare un număr total de 5.778 de bilete.

„Hin und Her / Încoace și încolo” – premiera lunii septembrie la TNRS
În data de 15 septembrie, TNRS prezintă la Secția Germană, premiera spectacolului cu piesa „Hin und Her / Încoace și încolo” de Ödön von Horváth, în regia lui Alexander Riemenschneider. Spectacolul satirizează cu un ascuțit simț al umorului o temă de actualitate în spațiul european, aceea a granițelor și a situațiilor birocratice absurde în care este plasat omul de rând, de aceasta dată nu emigrantul ajuns în spațiul european, ci însuși cetățeanul european. Spectacolul se va juca în limba germană cu traducere în limba română.

Caseta artistică a spectacolului „Hin und Her / Încoace și încolo”
HIN UND HER / ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO – PREMIERĂ
de Ödön von Horváth
REGIA: Alexander Riemenschneider
ASISTENT REGIE ȘI COORDONATOR PROIECT: Fabiola Eidloth
SCENOGRAFIA: David Hohmann
MUZICA: Tobias Vethake
TRADUCEREA DIN LIMBA GERMANĂ: Dan Stoica
PROFESOR DE VORBIRE: Tim Schüler
ÎN DISTRIBUȚIE: Daniel Bucher, Daniel Plier, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Valentin Späth, Johanna Adam, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Ștefan Tunsoiu.
Spectacolul este realizat cu sprijinul Institutului Goethe București.

Programul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu pentru perioada 31 august – 30 septembrie 2018

• VINERI, 31 AUGUST 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Faust, Str. Triajului, nr. 1 – 3
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Spectacol cu supratitrare în limba engleză.
FAUST
după J.W. Goethe
SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete
MEPHISTO: Ofelia Popii
FAUST: Miklós Bács
MARGARETA: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop, Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad
CU: Johanna Adam, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Emőke Boldizsár, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Fatma Mohamed, Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Cristina Stoleriu, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS.
Electric band: Dorin Pitariu, Călin Filip, Lucian Fabro, Ciprian Oancea.
Cristian Stanca – Lupul
durata aproximativă: 2h 30min
preț bilete: 50 lei; 30 lei

• SÂMBĂTĂ, 1 SEPTEMBRIE 2018, ORA 13:00
Spectacol itinerant Sibiu – Rășinari și retur. Îmbarcarea și debarcarea se fac din stația de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
REGIA: Gavriil Pinte; DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş.
durata aproximativă: 1h 30 min
preţ bilete: 40 lei

• SÂMBĂTĂ, 1 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00

• DUMINICĂ, 2 SEPTEMBRIE, ORA 13:00
Spectacol itinerant Sibiu – Rășinari și retur. Îmbarcarea și debarcarea se fac din stația de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
REGIA: Gavriil Pinte; DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş.
durata aproximativă: 1h 30 min
preţ bilete: 40 lei

• DUMINICĂ, 2 SEPTEMBRIE, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Lulu, Str. Triajului, nr. 1 – 3
IUBIRE CU NĂBĂDĂI
de Marc Camoletti
REGIA: Șerban Puiu; DECORUL: Ion Molete; COSTUMELE: Tania Popa; ÎN DISTRIBUŢIE: Serenela Mureșan, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Codruța Vasiu / Cristina Blaga, Ioana Cosma, Ioan Paraschiv; ASISTENT REGIE: Ioana Blaga Frunzescu
durata aproximativă: 1h 30min
preț bilete: 25 lei; 20 lei
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.

• MARȚI, 4 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
Spectacol itinerant Sibiu – Rășinari și retur. Îmbarcarea și debarcarea se fac din stația de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
REGIA: Gavriil Pinte; DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş.
durata aproximativă: 1h 30 min
preţ bilete: 40 lei

• MIERCURI, 5 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:30
la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1 A
(Centrul Cultural „Ion Besoiu, intrarea din spate)
ORB DE MINĂ
de Székely Csaba
REGIA: Bogdan Sărătean; SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar; TRADUCERE DIN LIMBA MAGHIARĂ: Sándor László şi Izabella Varró; ÎN DISTRIBUȚIE: Mihai Coman, Emőke Boldizsár/Codruța Vasiu, Gabriela Pîrlițeanu/Ioana Cosma, Pali Vecsei, Cristian Stanca.
durata aproximativă: 1h 30min
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• JOI, 6 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:30
la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1 A
(Centrul Cultural „Ion Besoiu, intrarea din spate)
SUNT O BABĂ COMUNISTĂ
după Dan Lungu
SCENARIUL ȘI REGIA: Mariana Mihu-Plier; CU: Dana Taloș
durata aproximativă: 1h 10min
preț bilete: 20 lei; 15 lei

• VINERI, 7 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Lulu, Str. Triajului, nr. 1 – 3
ÎNCURCĂ-I DRACE!
după Ray Cooney
REGIA: Șerban Puiu; TRADUCEREA: Irina Margareta Nistor; SCENOGRAFIA: Luana Dragoiescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coșuleț, Diana Fufezan, Cătălin Pătru, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Mihai Coman, Codruța Vasiu/Cristina Ragos, Veronica Popescu/Raluca Iani, Cristina Stoleriu
durata aproximativă: 1h 40min
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• SÂMBĂTĂ, 8 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Eugenio Barba, Str. Triajului, nr. 1 – 3
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanșa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.
POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE
REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA DIN LIMBA ENGLEZĂ: Eugen Gyemant; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Șirli; SCENOGRAFIA: Dragoș Buhagiar; ASISTENȚI REGIE: Eugen Gyemant și Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Iuliana Gherghescu; FACE DESIGNER: Minela Popa; MAKE-UP: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu; ÎN DISTRIBUȚIE: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu
durata aproximativă: 2h 30min
preț bilete: 50 lei; 40 lei

• DUMINICĂ, 9 SEPTEMBRIE, ORA 13:00
Spectacol itinerant Sibiu – Rășinari și retur. Îmbarcarea și debarcarea se fac din stația de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
REGIA: Gavriil Pinte; DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu/Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş.
durata aproximativă: 1h 30 min
preţ bilete: 40 lei

• DUMINICĂ, 9 SEPTEMBRIE, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Lulu, Str. Triajului, nr. 1 – 3
ÎMI PLACE CUM MIROŞI!
după Neil Simon
REGIA: Şerban Puiu; SCENOGRAFIA: Iuliana Gherghescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Ofelia Popii, Adrian Matioc, Ciprian Scurtea şi Cristian Stanca
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.
durata aproximativă: 1h 30min
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• MIERCURI, 12 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Eugenio Barba, Str. Triajului, nr. 1 – 3
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanșa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.
POVESTEA PRINȚESEI DEOCHEATE
REGIA: Silviu Purcărete; TRADUCEREA DIN LIMBA ENGLEZĂ: Eugen Gyemant; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Șirli; SCENOGRAFIA: Dragoș Buhagiar; ASISTENȚI REGIE: Eugen Gyemant și Sanda Anastasof; ASISTENT SCENOGRAFIE: Iuliana Gherghescu; FACE DESIGNER: Minela Popa; MAKE-UP: Elena Vlad, Corina Predescu, Alexandra Spătărelu; ÎN DISTRIBUȚIE: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloș, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacșu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ștefania Marola, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu
durata aproximativă: 2h 30min
preț bilete: 50 lei; 40 lei

• JOI, 13 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:30
la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1 A
(Centrul Cultural „Ion Besoiu, intrarea din spate)
MĂRIE, MĂRIE! (tribut Mariei Tănase)
un spectacol de: Gabriela Neagu
ÎN DISTRIBUŢIE: Gabriela Neagu; Denisa Caian; Radu Nechit; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă; PROIECŢII: Claudiu Mihăilescu; LUMINI: Mihai Părău; SUNET: Cătălin Scheau; CONCEPT VIDEO: Radu Nechit și Anton Balint; ARANJAMENT MUZICAL: prof. Gheorghe Stoica; la acordeon: Dumitru Mihăilescu
Spectacol realizat în colaborare cu Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu
durata aproximativă: 1h
preț bilet: 25 lei; 20 lei

• VINERI, 14 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:30
la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1 A
(Centrul Cultural „Ion Besoiu, intrarea din spate)
VULPOIUL
De H. D. Lawrence
REGIA: Florin Zamfirescu; DRAMATIZARE de Allan Miller; TRADUCEREA ŞI ADAPTAREA: Cătălina Mustaţă; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă; ASISTENT REGIE: Diana Fufezan; ÎN DISTRIBUŢIE: Veronica Arizancu, Cendana Trifan, Florin Coşuleţ
Durata aproximativă: 1h 20 min
preț bilet: 25 lei; 20 lei

• SÂMBĂTĂ, 15 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română
HIN UND HER/ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO – PREMIERĂ
de Ödön von Horváth
REGIA: Alexander Riemenschneider; ASISTENT REGIE ȘI COORDONATOR PROIECT: Fabiola Eidloth; SCENOGRAFIA: David Hohmann; MUZICA: Tobias Vethake; TRADUCEREA DIN LIMBA GERMANĂ: Dan Stoica; PROFESOR DE VORBIRE: Tim Schüler; ÎN DISTRIBUȚIE: Daniel Bucher, Daniel Plier, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Valentin Späth, Johanna Adam, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Ștefan Tunsoiu.
Spectacolul este realizat cu sprijinul Institutului Goethe București.
preț bilete: 25 lei; 20 lei

• DUMINICĂ, 16 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română
HIN UND HER/ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO
de Ödön von Horváth
REGIA: Alexander Riemenschneider; ASISTENT REGIE ȘI COORDONATOR PROIECT: Fabiola Eidloth; SCENOGRAFIA: David Hohmann; MUZICA: Tobias Vethake; TRADUCEREA DIN LIMBA GERMANĂ: Dan Stoica; PROFESOR DE VORBIRE: Tim Schüler; ÎN DISTRIBUȚIE: Daniel Bucher, Daniel Plier, Emőke Boldizsár, Ali Deac, Valentin Späth, Johanna Adam, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Ștefan Tunsoiu.
Spectacolul este realizat cu sprijinul Institutului Goethe București.
preț bilete: 25 lei; 20 lei

• DUMINICĂ, 16 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Lulu, Str. Triajului, nr. 1 – 3
RUG
după romanul lui György Dragomán
REGIA: Armin Petras; TRADUCEREA: Elise Wilk; DECOR: Olaf Attmann; COSTUME: Katja Strohschneider; LIGHT DESIGN: Norman Plathe; MUZICA: Jörg Kleemann; ÎN DISTRIBUȚIE: Arina Ioana Trif, Gabriela Pîrlițeanu.
COPRODUCĂTORI: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Schauspiel Stuttgart, Staatsschauspiel Dresden, Vígszínház
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.
durata aproximativă: 1h 40min
preț bilete: 25 lei; 20 lei

• MARȚI, 18 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:30
la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1 A
(Centrul Cultural „Ion Besoiu, intrarea din spate)
BRAVUL SOLDAT ŠVEJK
de Jaroslav Hašek
un one man show cu Viorel Rață; CONSULTANT REGIE: Cristina Ragos
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• MIERCURI, 19 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:30
la TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1 A
(Centrul Cultural „Ion Besoiu, intrarea din spate)
PERFECT COMPUS
de Alexandra Badea
REGIA ȘI CONCEPTUL SCENOGRAFIC: Alexandra Badea; COSTUMELE: Ana Ienașcu; MUZICA: Claudiu Urse ÎN DISTRIBUȚIE: Emmanuel Antonescu/Cristian Timbuș, Ioana Cosma, Ali Deac, Alexandru Malaicu, Oana Marin, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Alin Turcu, Iustinian Turcu
durata aproximativă: 2 h
preț bilete: 20 lei; 15 lei

• JOI, 20 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română
R.U.R. (Rossum’s Universal Robots)
de Karel Capek
REGIA: Vlad Cristache; SCENOGRAFIA: Andreea Tecla, Mădalina Niculae; COREGRAFIA: Ștefan Lupu; DRAMATURGIA: Fabiola Eidloth; ÎN DISTRIBUȚIE: Valentin Späth, Anca Cipariu, Daniel Plier, Daniel Bucher, Renate Müller-Nica, Ali Deac, Emőke Boldizsár, Fabiola Petri, Robert Fekete, Adrian Neacșu, Cristina Blaga, Veronica Arizancu, Eduard Pătrașcu, Pali Vecsei, Iordan Cristian-Vasile, Flavius-Cătălin Haiducescu, Gabriel Adrian Popescu, Andrada Nicoleta Oltean, Larisa-Nicoleta Miskolczi, Andrei Suveica, Alexandrina Grecu, Darius Prodan, Alis Ana-Maria Pelle, Cezara Crețu.
durata aproximativă: 1h 45min
preț bilete: 25 lei; 20 lei

• VINERI, 21 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Faust, Str. Triajului, nr. 1 – 3
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
Spectacol cu supratitrare în limba engleză.
FAUST
după J.W. Goethe
SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete
MEPHISTO: Ofelia Popii
FAUST: Miklós Bács
MARGARETA: Eliza Blănaru, Eveline Buta, Iunis Minculete, Simona Negrilă, Francesca Pop, Andreea Preda, Alexandra Spătărelu, Oana Vlad
CU: Johanna Adam, Veronica Arizancu, Geraldina Basarab, Emőke Boldizsár, Anca Cipariu, Mihai Coman, Ioana Cosma, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Dana Maria Lăzărescu, Alexandru Malaicu, Adrian Matioc, Mariana Mihu, Fatma Mohamed, Serenela Mureșan, Adrian Neacșu, Gabriela Neagu, Cătălin Neghină, Renate Müller-Nica, Ioan Paraschiv, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru, Gabriela Pîrlițeanu, Cristina Ragos, Viorel Rață, Vlad Robaș, Cristina Stoleriu, Dana Taloș, Arina Ioana Trif, Cendana Trifan, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Marius Turdeanu, Codruța Vasiu, Pali Vecsei, Liviu Vlad, alături de studenții și absolvenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS și colaboratorii TNRS.
Electric band: Dorin Pitariu, Călin Filip, Lucian Fabro, Ciprian Oancea.
Cristian Stanca – Lupul
durata aproximativă: 2h
preț bilete: 50 lei; 30 lei

• SÂMBĂTĂ, 22 SEPTEMBRIE 2018, ORA 13:00
Spectacol itinerant Sibiu – Rășinari și retur. Îmbarcarea și debarcarea se fac din stația de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
REGIA: Gavriil Pinte; DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş.
durata aproximativă: 1h 30 min
preţ bilete: 40 lei

• SÂMBĂTĂ, 22 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00

• DUMINICĂ, 23 SEPTEMBRIE 2018, ORA 13:00
Spectacol itinerant Sibiu – Rășinari și retur. Îmbarcarea și debarcarea se fac din stația de tramvai din zona Grădinii Zoologice Sibiu
UN TRAMVAI NUMIT POPESCU
scenariu pentru un spectacol de teatru comunitar de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
REGIA: Gavriil Pinte; DECORUL ŞI COSTUMELE: Roxana Ionescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu / Arina Ioana Trif, Diana Văcaru Lazăr, Liviu Vlad, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Gabriela Pîrlițeanu, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş.
durata aproximativă: 1h 30 min
preţ bilete: 40 lei

• DUMINICĂ, 23 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la Fabrica de Cultură – Sala Lulu, Str. Triajului, nr. 1 – 3
ÎNCURCĂ-I DRACE!
după Ray Cooney
REGIA: Șerban Puiu; TRADUCEREA: Irina Margareta Nistor; SCENOGRAFIA: Luana Dragoiescu; ÎN DISTRIBUŢIE: Florin Coșuleț, Diana Fufezan, Cătălin Pătru, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Mihai Coman, Codruța Vasiu/Cristina Ragos, Veronica Popescu/Raluca Iani, Cristina Stoleriu
durata aproximativă: 1h 40min
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• DUMINICĂ, 23 SEPTEMBRIE 2018, ORA 20:00
la TNRS – Sala CAVAS, B-dul Victoriei, nr. 5 – 7
(În incinta Facultății de Litere și Arte)
AVIOANE DE HÂRTIE
de Elise Wilk
REGIA: Eugen Gyemant; SCENOGRAFIA: Sabina și Bianca Veșteman; VIDEO DESIGN: Costin Chesnoiu; COREGRAFIA: Adriana Bârză; LIGHT DESIGN: Dorin Părău; ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandra Spătărelu/Alexandra Mihalache, Alexandra Gavrilov/Mădălina Ivașcu, Simona Negrilă/Alis Nină, Alin Turcu, Andrei Gîlcescu, Mihai Rădulea/Vlad Rădulea
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.
durata aproximativă: 1h 30min
Intrare liberă, pe bază de rezervare la Agenția Teatrală.

• MARȚI, 25 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
D’ALE CARNAVALULUI
de I. L. Caragiale
REGIA: Silviu Purcărete; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; LIGHT DESIGN-ul: Silviu Purcărete şi Dragoş Buhagiar; MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli; ÎN DISTRIBUŢIE: Marius Turdeanu, Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Liviu Pancu, Adrian Matioc, Nicu Mihoc, Cristina Ragos, Raluca Iani, Serenela Mureşan, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Edi Pătraşcu, Mihai Coman, Florin Coşuleţ, Viorel Raţă, Cristina Stoleriu, copilul: Sânziana Stan. DALE BAND: Ema Veţean / Oana Marin, Veronica Arizancu, Codruţa Vasiu, Emöke Boldizsár, Vlad Robaş, Claudiu Fălămaş, Liviu Vlad. // CÂINELE: Bunny; INSTRUCTOR: Silviu Stan.
durata aproximativă: 1h 40min
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• MIERCURI, 26 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
EMIGRANȚII
de Slawomir Mrozek
REGIA: Dan Glasu; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă; ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• JOI, 27 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
MÄRTYRER / MARTIRI
de Marius von Mayenburg
REGIA: Radu-Alexandru Nica; SCENOGRAFIA, VIDEO ȘI LIGHT DESIGN: Mihai Păcurar; MUZICA ȘI SOUND DESIGN: Vlaicu Golcea; ASISTENȚĂ REGIE: Luana Hagiu, Lucian Pană; ANTRENAMENT VOCAL: Tim Schüler și Anne Dahl; TRADUCEREA TEXTULUI SUPRATITRĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ: Elise Wilk; ÎN DISTRIBUȚIE: Valentin Späth, Johanna Adam / Alexandra Murăruș, Daniel Bucher, Daniel Plier, Ali Deac, Renate Müller-Nica, Iustinian Turcu, Anca Cipariu
durata aproximativă: 1h 45min
preț bilete: 25 lei; 20 lei

• VINERI, 28 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani.
20 NOIEMBRIE
după Lars Noren
un spectacol de Eugen Jebeleanu
CU: Ali Deac; TRADUCERE DE: Eugen Jebeleanu și Ali Deac; VIDEO: Andrei Cozlac; CONSULTANT SCENOGRAFIE: Velica Panduru; ASISTENT REGIE: Maria Popovici.
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 25 lei; 20 lei

• SÂMBĂTĂ, 29 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
OSCAR ŞI BUNI ROZ
de Eric Emmanuel Schmitt
UN SPECTACOL DE ȘI CU: Diana Fufezan; TRADUCEREA și MUZICA: Vasile Şirli;
durata aproximativă: 1h 05min
preţ bilete: 20 lei; 15 lei

• DUMINICĂ, 30 SEPTEMBRIE 2018, ORA 19:00
la TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
DAMEN VALS
de D.R Popescu
UN SPECTACOL DE ŞI CU Ioana Blaga Frunzescu
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.
durata aproximativă: 1h
preţ bilet: 20 lei; 15 lei

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...