Ora de Sibiu
Știri in direct

Compact, Timpuri Noi, Mircea Baniciu și mulți alții, concertează la ”Sibiul de Odinioară”

3.834

Cea de a V-a ediție a evenimentului „Sibiul de Odinioară” aduce din nou în fața sibienilor în weekend-ul 18-19 august nume de top ale muzicii românești. Prima zi este dedicată ca de obicei rock-ului, iar în cea de a II-a zi, iubitorii muzicii folk au parte și ei de recitaluri frumoase.

Ne-am obișnuit deja cu toții ca în luna august să mergem să profităm de un weekend de vis în Pădurea Dumbrava – Camping, acolo unde de cinci ani încoace are loc unul dintre cele mai frumoase evenimente de pe Agenda Culturală a Sibiului.
Cu mic, cu mare, sibienii sunt aşteptaţi să petreacă, aşa cum o făceau pe timpuri, cu bucurie şi prietenie la „Sibiul de odinioară”. Fără defilări şi parade, dar cu multă muzică bună, gusturi şi mirosuri de demult, jocuri, petrecerea din Pădurea Dumbrava îi invită pe nostalgici să îşi amintească vremurile trecute, iar pe cei tineri să descopere cum se distrau părinţii lor.

Compact, Timpuri Noi și Onenightstand concertază în 18 august
„Sibiul de Odinioară”, aduce și în acest an pe scenă o parte a generației de aur a muzicii românești. Prima zi este dedicată rock-ului, iar pe scenă vor fi trupe îndrăgite care dealungul timpului au lansat piese ce încă mai sunt fredonate cu plăcere și în ziua de azi. ”Cum muzica rock de altădată s-a dovedit a fi o rețetă câștigătoare la ultimele două ediții, am decis să oferim sibienior încă o seară de vis. Astfel sâmbătă îi avem pe scenă în recital pe cei de la Compact și Timpuri Noi. Tot în aceeiași zi vor susține un recital și sibienii de la Onenightstand. Va fi cu siguranță încă o seară magică”, spun organizatorii evenimentului.

Folk-ul este la putere pe 19 august
Cea de a II-a zi de la Sibiul de Odinioară este dedicată ca și anul trecut în întregime muzicii folk. Astfel iubitorii acestui gen muzical se vor bucura de recitaluri cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Emeric Imre. Cei trei mari artiști vor aduce în fața publicului piesele ce i-au făcut celebrii dealungul timpului.

Miniparc de distracții și ateliere pentru copii
Festivalul Sibiul de Odinioară acordă în continuare o mare atenție celor mici. În premieră în acest an, un mini-parc de distracții cu multe surpize va fi amenajat pe o suprafață generoasă chiar în arealul locației din Pădurea Dumbrava – Camping. Tot aici vom avea și ateliere de creativitate pentru cei mici, activități distractive și concursuri sportive coordonate de cei de la Serious Fun, așa că nu aveți niciun motiv să îi lăsați acasă pe cei mici.

Gastronomie locală, bere rece și spriț de vară
Zona de food va fi revigorată în acest an, iar cei ce vin la concerte sau să se recreeze vor avea parte de noi surprize culinare. Din meniu nu vor lipsi deja tradiționalele grătare cu mâncare tip grill, dar și alte mâncăruri specifice Sibiului de Odinioară. Sunteți așteptați bineînțeles și cu multă bere rece, sucuri răcoritoare, dar și cu vinuri de casă și delicioase sprițuri de vară ce vor fi preparate într-un bar special amenajat.

Siropuri, prăjituri și dulciuri ca odinioară
Din locația festivalului nu va lipsi colțul producătorilor tradiționali. Vizitatorii vor putea să deguste și să cumpere plăcinte și prăjituri de casă, siropurile de fructe de altă dată, produse de patiserie și panificație dar şi lactate, brânzeturi şi apicultură. Toate produse în gospodăriile unor sibieni din zona Mărginimii și a satelor din apropierea Sibiului.
Iată așadar doar câteva motive ca în weekend-ul 18-19 august să nu vă faceți program și să dați o fugă în Pădurea Dumbrava – Camping, pentru că ediția a V-a a evenimentului Sibiul de Odinioară, se anunță a fi una foarte faină.
„Sibiul de odinioară” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu organizată de Asociația Sibiul de Odinioară și Agenția Grey Projects. Parteneri principali: Iello. Parteneri Media Principali: ORA DE SIBIU, PRO FM. Parteneri eveniment: Serious FUN, Casa de Cultură a Muncipiului Sibiu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...