Ora de Sibiu
Știri in direct

CSU Sibiu are un nou team manager

293

Ionuț Georgescu are un background extrem de bogat în managementul unei echipe sportive. El se alătură familiei galben-albastre din acest sezon, după ce a acumulat experiență în poziții similare la echipe de top din baschetul românesc. Ionut Georgescu este născut în 25 iulie 1988 și în ultimii trei ani a fost manager general la echipa vicecampioană, CSM Steaua Eximbank București. Acolo, pe lângă partea sportivă pe care a manageriat-o, a fost inițiatorul unor numeroase programe de marketing sportiv cu impact deosebit pentru suporteri.

“Venirea la Sibiu reprezintă o mare provocare pentru mine și o oportunitate pentru care țin să le mulțumesc lui Horațiu, Laurențiu și Dan, oameni care mi-au arătat încredere și deschidere. Recent am împlinit 30 de ani și număr 14 de când am început să lucrez în baschet. Cred că experiența acumulată la Ploiești și la București, precum și ultimii ani în care m-am dedicat studiului la nivel de management sportiv, mă vor ajuta în ceea ce îmi doresc să fac la BC CSU Sibiu.
Sunt câteva motive importante pentru care am ales Sibiul: vreau să lucrez într-un oraș care respiră baschet, alături de oameni energici și entuziaști care m-au făcut să simt că locul meu este aici și, în primul rând, pentru fanii acestei echipe. Venirea lor la sală, dragostea pentru echipă și susținerea necondiționată reprezintă răsplata perfectă pentru munca de zi cu zi în slujba baschetului.
Sibiul are tradiție, are istorie și, mai presus de orice, are un vis. De aproape 20 de ani încoace, Sibiul manifestă o dorință uriașă de a câștiga. Campioni de necontestat în tribune, sibienii au arătat putere și unitate și am observat cum, în ultimele sezoane, politica pașilor mărunți a dus acest club pe direcția corectă.
Știu foarte bine că nu am venit la cea mai bogată echipă din Liga Națională. Dar cred că am venit la cea mai entuziastă, ambițioasă și stabilă. Este important să înțelegem că într-un club de baschet modern businessul trebuie să tragă după el sportul, punându-l pe acesta în valoare și oferindu-le antrenorilor, sportivilor, fanilor și partenerilor premize pentru performanță. BC CSU Sibiu trebuie să continue să inspire și să livreze emoții unice către întreaga comunitate. Valoarea proiectului este dată de valorile sportului, aplicabile în orice business și în oricare zi din viața unui om. Noi trebuie doar să fim creativi și mereu proactivi pentru cei care iubesc în galben și albastru, devenind un produs de consum 24/7. Rezultatele și performanțele nu sunt redate doar de tabela de scor și de locul în clasament. Acestea trebuie să devină doar urmări, consecințe și aprobări ale unui proiect bazat pe ideea de “sports business”, iar la asta vom contribui cu toții. Doar așa visul unui oraș întreg poate deveni realitate, altfel ne putem baza doar pe noroc și circumstanțe favorabile.
Cred în munca de echipă și sunt sigur că avem resursele să fim performanți pe teren și în afara lui. Vom munci pentru a crește din toate punctele de vedere. Rezultatele nu vor veni peste noapte și nici nu trebuie să ne așteptăm că ceva măreț poate fi obținut ușor. Absolut toată lumea – jucători, staff, fani, parteneri, oraș – trebuie să înțeleagă că este un proces de dezvoltare. Fiecare zi va conta pentru ca finishul să fie cel pe care ni-l dorim.
Două lucruri vreau de la acest sezon. În primul rând, să avem o abordare unică în sportul românesc față de fani, parteneri și comunitate. Să fim lideri prin exemplul propriu. A doua dorință este mult mai simplu de exprimat în cuvinte: să facem istorie.”

Ionuț este absolvent al Universității Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, iar de-a lungul carierei a urmat mai multe specializări în domeniul baschetului, fiind absolvent al FIBA Academy Manager Program, FIBA 3X3 E-learning Programme și First Class of Sports Business MBA (Euroleague Basketball Institute& Vytautas Magnus University).
La BC CSU SIBIU, Ionut Georgescu se va ocupa de partea de organizare competiții si se va implica activ pe linie de marketing.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...