Ora de Sibiu
Știri in direct

Geniștii detonează stânci pe Transfăgărășan și la Sădurel – Pun în pericol traficul

770

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţă extraordinară, a votat trei hotărâri privind intervenția de urgență pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase la nivel județean din lunile iulie și august 2018, revărsări de torente și scurgeri de apă de pe versanți.

Astfel, specialiștii geniști vor interveni pentru derocarea cu exploziv a stâncilor care pun în pericol circulația rutieră pe Drumul Național DN 7C ,,Transfăgărășan” la km 132+700 și pe Drumul Forestier Sădurel, la punctul de intersecție cu Valea Porcului.
Potrivit hotărârilor CJSU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a fost împuternicit să întreprindă demersurile legale pentru solicitarea echipei de specialiști în lucrări genistice de derocare din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României. Secția de Drumuri Naționale Sibiu va asigura sprijinul logistic pentru evacuarea materialului rezultat în urma derocărilor și restabilirea siguranței circulației pe Drumul Național DN 7C ,,Transfăgărășan” la km 132+700. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu va asigura restricționarea circulației pe durata executării lucrărilor de derocare.
O altă intervenție de urgență se va executa între localitățile Mediaș și Bazna, pentru degajarea arborilor căzuți pe traseul liniei de medie tensiune de 20 KV. Direcția Silvică a județului Sibiu va sprijini tăierea/toaletarea arborilor și degajarea zonei de materialul lemnos.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...