Ora de Sibiu
Știri in direct

Clădirea Colegiului Octavian Goga se extinde. Se vor elimina orele de după amiază

955

La rectificarea bugetară care va fi supusă aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna august, primarul Astrid Fodor va propune alocarea fondurilor necesare pentru realizarea documentației și a expertizei în vederea extinderii clădirii Colegiului Octavian Goga prin mansardarea unui corp de clădire.

“Colegiul Goga este apreciat ca unitate de învățământ, numărul elevilor care aleg să învețe aici fiind în continuă creștere, fiind necesară introducerea învățământului în două schimburi. Prin mansardarea clădirii vom crea condițiile pentru ca elevii să studieze exclusiv dimineața.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Necesitatea și oportunitatea investiției este justificată din următoarele motive:
•Numărul de elevi care învață la Colegiul Octavian Goga a crescut de la 1862 în 2016 la 1955 în 2018
•În 13 săli de clasă învățământul se desfășoară în două schimburi
•Acoperișul amenajat peste corpul A a fost astfel construit încât să permită mansardarea
Primăria Sibiu și serviciul care gestionează unitățile de învățământ continuă astfel programul de eliminare a învățământului de după amiază prin extinderea clădirilor.
În acest sens sunt în desfășurare următoarele proiecte:
•la școala gimnazială Regina Maria este în curs lucrarea de mansardare, termenul de finalizare fiind 15 decembrie 2018
•școlile gimnaziale Nicolae Iorga (str. N. Iorga), Regele Ferdinand (str. Șureanu) și I.L. Caragiale sunt cuprinse în proiecte pe care Primăria Sibiu le-a depus pentru a obține fonduri europene în vederea extinderii prin construcția de noi corpuri, proiectele aflându-se în prezent în evaluare.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp