Ora de Sibiu
Știri in direct

Iohannis: „Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil” VIDEO

589

Într-o declarație transmisă de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după trei zile nu există niciun responsabil pentru violențele din Piaţa Victoriei, în timp ce în orice ţară până la această oră ar fi fost cel puţin o demisie.

„Au trecut deja trei zile și nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei. În orice țară responsabilă, oamenii aflați la conducere, până la această oră am fi avut cel puțin o demisie. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat. De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violențe de stradă, cu manifestări agresive. Nu cumva cei care vor să îngenuncheze justiția și lupta anticorupție și-au dorit crearea unei tensiuni în societate? Ce se va întâmpla dacă vor recurge la înăbușirea prin violență a vocilor României. În ciuda scorului la alegerile din 2016, PSD a tulburat societatea prin măsuri controversate, o guvernare haotică, atacturi repetate la adresa magistraților. Avem acum și o componentă represivă care ridică serioase semne de întrebare cu privire la ce intenții are acest PSD cu românii”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, declaratii

Presedintele Klaus Iohannis face declaratii de presa

Publicată de Digi24 pe Luni, 13 August 2018

Președintele a mai precizat că România este o țară normală, echilibrată, respectată, însă cei din Guvern „fac tot ce pot pentru a distruge această imagine”, menționând că sondajele arată că peste 80% dintre români cred că statul se îndreaptă într-o direcție greșită.

„România traversează o stare gravă de tulburare, din cauza violențelor de vineri seară. Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimonege, tunuri de apă și lovituri aplicate cu exces de zel. Este impresionantă mobilizarea românilor din țară și de pretitindeni. Mulți oameni veniți din diaspora au participat la manifestări. Nu au fost aduși cu autocarele, au venit din proprie inițiativă, revoltați de modul cum PSD guvernează și legiferează, de atacturile la statul de drept din ultimul an și jumătate. Protestele de sâmbătă și duminică au arătat tuturor adevărata față a celor care ies în stradă de mult timp. Românii știu să fie civilizați, civici, activi și corecți, nu își merită etichetele primite din partea unor voci irespondabilie în politică. Violența și reprimarea brutală a cetățenilor nu sunt acceptabile sunt nicio formă. Atacarea femeilor, a copiilor sunt de neconceput pentru un stat european, iar cei vinovați trebuie identificați și pedepsiți, indiferent cine sunt. Soluția de a dispersa cetățenii este condamnabilă și nejustificată. Intervenția Jandarmeriei a fost disproporționată. Condamn la fel de ferm acțiunile instigatorilor la jandarmi, în încercarea de a deturna un protest pașnic”, a afirmat Iohannis.

Șeful statului a făcut un apel la membrii PSD de a se delimita de „gruparea care a confiscat partidul” și să înțeleagă că trebuie să guverneze pentru români și nu împotriva acestora.

„Actuala conducere abuzează de putere pentru a ataca populația, justiția, pentru a scoate România de pe drumul pro-european și pro-atlantic. Riscă membrii PSD doar pentru această grupare care a confiscat partidul? Sau își asumă responsabilitatea? Nu avem nevoie în continuare de o criză prelungită. Fac un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile și să înțeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni, nu împotriva lor”, a mai spus președintele României.

Klaus Iohannis a făcut apel și la societate civilă de a se implica activ în societate. Nu în ultimul rând, președintele a îndemnat și Opoziția să vină cu soluții, cu alternative și să câștige încrederea cetățenilor.

„În același timp fac apel la societatea civilă. Este foarte important ca societatea civilă să fie vie și vigilentă, să se implice în activitatea civică. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate și la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucru. Un ultim apel vreau să îl adresez Opoziției. Alternativa nu vine de la sine, doar lucrând cu determinare și înțelepciune se poate ajunge la obținerea încrederii cetățenilor. Oameni politici responsabili știu să lase deoparte orgoliile. În final, vreau să să vă asigur că oricât de mare ar fi presiunea PSD și a propagandei lor, voi continua să susțin fără rezerve interesele fundamentale ale românilor, precum și nevoia de a face din România o țară puternică și prosperă. Ca președinte voi continua pentru menținerea în România a unui stat de drept, pentru protejarea cetățenilor și a drepturilor cetățenilor”, a conchis Iohannis.

Jandarmii au intervenit în forță, vineri seara, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflați în fața sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piața Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forțele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv și au lovit manifestanții fără motiv.

Procurorii militari au anunțat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime și vor începe audierile.

Sursa: MEDIAFAX

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...