Ora de Sibiu
Știri in direct

Ploi torențiale vineri și duminică în aproape toată țara

174

După zilele călduroase meteorologii anunță că vin ploi torențiale. Acestea vor cuprinde toată țara, de vineri și până luni.

Potrivit ANM, de vineri până duminică, în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină.

În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30 – 40 l/mp.
ANM arată că astfel de fenomene se vor semnala mai ales în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă ploi sunt semnalate în special în centrul și nord-estul teritoriului.
Duminică, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării, potrivit sursei citate.

Totodată, meteorologii spun că în regiunile sudice și sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăși local pragul critic de 80 de unități.

Sursa www.mediafax.ro

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp