Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibienii vor mai multe toalete publice în oraș – Și tu poți face propuneri

979

Tot mai mulți sibieni vor mai multe toalete publice în oraș. Dovadă numărul tot mai mare de propuneri venite la Fundația Comunității, de la cei care cer toatele mai ales în parcurile din Sibiu și în cartiere, așa cum era și pe timpul lui Ceaușescu.

Vrei o nouă toaletă? Trimite o propunere pe facebook
Toți cei care vor ca Primăria să amenajeze o nouă toaletă publică în Sibiu, pot propune locul ei, președintelui Fundației Comunitare din Sibiu, Ciprian Ciocan, cel care va scrie un proiect. Propunerile se pot trimite pe pagina de Facebook a lui Ciprian Ciocan. “Deja sunt mulți care au sugerat ca noile toalete să fie în Parcul Sub Arini, prin parcurile din cartiere, în Valea Aurie. Eu o să fac un proiect”, a declarant pentru Ora de Sibiu, Ciprian Ciocan.
În prezent în Sibiu există toatele publice cu acces gratuit, mai ales în zona istorică. Una din cele mai noi și bine întreținute toatele publice din Sibiu, este cea din Piața Habermann de lângă Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu.

Un fost angajat al Primăriei propune cele mai multe toatele
Marius Constantin, fost jurnalist și angajat al Primăriei Sibiu a propus deja cele mai multe locuri unde ar fi necesare toatele publice noi. “Ar fi nevoie în centru: în zona Hotelului Continental Forum, pe Bălcescu, la Parcarea Cazarma 90, în Piața Mică – zona dinspre Primărie și spre Podul Minciunilor, în Piața Huet, la Dragoner, la Piața Cibin în vreo două locuri, pe Cetății, apoi pe Coposu în zona Sălii Thalia, pe Victoriei la Universitate și în zona Bazinului Olimpia, pe Dumbrăvii la Casa Poporului II, pe Mihai Viteazu în vreo 3 locuri .. Ar mai trebui prin cartiere: în Ștrand în zona parcului, în Valea Aurie …”, a propus Marius Constantin.
Unii internauți au făcut și propuneri glumețe. Spre exemplu, un student la Inginerie cere toatele noi, curate, în clădirea facultății.

30 august – ultima zi în care se pot propune proiecte Primăriei
Până în 30 august 2018 sibienii sunt invitați să își creeze conturi pe platforma https://bugetareparticipativa.sibiu.ro/ și să depună propuneri de proiecte pentru oraș unde se pot propune proiectele. Pe urmă, aceste proiecte trebuie votate de sibieni. La final, cele mai votate, vor fi puse în practică de Primărie.

Categoriile pe care se pot depune proiecte:
– Alei, trotuare și zone pietonale
– Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației.
– Spații verzi și locuri de joacă.
– Amenajare spații publice (mobilier urban, etc.).
– Educație
– Smart City.

Aveți o propunere de proiect? Iată cum îl depuneți:
PASUL 1: Creați un cont, introducând datele solicitate.
PASUL 2: Depuneți proiectul completând rubricile: descrierea și beneficiile proiectului propus, bugetul estimat (maxim 150.000 Euro), precum și localizarea acestuia pe o hartă.
Proiectele se pot depune și offline, în scris, la Centrul de Informații pentru Cetățeni sau prin poștă, pe adresa: Primăria Municipiului Sibiu, str. Samuel Brukenthal, nr. 2, 550178 Sibiu. Formularele care trebuie completate se pot procura de la Centrul de Informații pentru Cetățeni, din Centrul de Informare Turistică și de la ghișeele Direcției Fiscale din sediul Primăriei Sibiu din Piața Mare, precum și de la intrarea în sediul instituției de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3.
Pentru mai multe detalii, puteți să accesați site-ul Primăriei: http://www.sibiu.ro/index.php/primaria/comunicat/incepe-programul-de-bugetare-participativ.-implic-te-i-tu.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...