Ora de Sibiu
Știri in direct

A lăsat Franța ca să faca operatii complicate la Sibiu – Chirurgul a reușit zilele trecute o interventie complicată

4.808

Echipa de medici condusă de către chirurgul Victor Costache a reușit, pentru prima dată în România, să opereze cu succes un caz de anevrism de aortă toracică rupt, tratat endo-vascular, chiar la Spitalul European Polisano Medlife din Sibiu, anunță evz.ro.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 77 de ani, a fost aproape întors din moarte, după ce nu i se mai dădea nicio șansă de supraviețuire. Acest succes răsunător se adaugă la bogatul palmares al medicului care luptă pentru inimile românilor.

Cardiologul conferențiar dr. Victor Costache a lăsat Franța și s-a întors acasă
Majoritatea medicilor români bat la ușile străinătăţii pentru un salariu mai mare și condiții bune, Victor Costache a revenit în România în urmă cu cinci ani. După 12 ani de muncă în sistemul de sănătate francez, Victor s-a decis să revină acasă. A venit atât cu noi cunoștințe, cât și cu o aprigă dorință de a pune umărul la schimbarea în bine a sistemului medical românesc. În acești cinci ani, numele doctorului Victor Costache s-a legat de numeroase operații făcute în premieră mondială, europeană și națională. A salvat vieți, a militat pentru simplificarea sistemului și pentru tratarea pacienților români aici, în țara noastră, și nu în străinătate.

„Evident, în aceste condiții nu este încurajată dezvoltarea sistemului medical românesc, ci dimpotrivă. Numai prin casa de asigurări, România decontează clinicilor și spitalelor din UE peste 300 milioane euro anual pentru serviciile medicale acordate pacienților români. Iar aceasta este numai fața văzută a icebergului. Se estimează că, în realitate, turismul medical al pacienților români ar depăși un miliard de euro. Bulgaria, o țară cu o populație pe jumătate cât România, are în jur de 200 de mii de euro pe an de plătit pentru spitalele din Vestul europei”, a explicat dr. Victor Costache pentru Evenimentul Zilei.

În 2001 a deschis să plece din țară, după ce a parcurs toate etapele profesionale în domeniul chirurgiei cardiovasculare în Franța. 9 ani mai târziu, a devenit membru fondator a primului centru public privat în chirurgie cardiovasculară din Franța, în Annecy.

Astfel, această colaborare public privată a dat naștere unui centru care, în momentul de față, este de referință în Franța. În 2013 a fost contactat de Universitatea din Sibiu, care, împreună cu conducerea spitalului european Polisano, i-a propus să vină în țară şi să transpună aici experiența din Franța.

Nu s-au schimbat prea multe la sistemul medical românesc
„Sistemul medical românesc este în continuare așa cum l-am lăsat în 2001 și cum l-am găsit în 2013: într-o continuă bulversare, o continuă reformă, o continua dezorganizare. Este un sistem marcat de o instabilitate majoră, în asociere cu ce se întâmplă în viața politică. Iar la cum arată lucrurile, stabilitatea în sănătate este departe în acest moment”, ne-a mărturisit chirurgul.

Puținele resurse alocate sănătății merg spre industria farmaceutică din străinătate. Ne sunt aduse medicamente și tratamente extrem de scumpe care nu sunt neapărat și eficiente. Rezultatul este această situație: holocaustul împotriva sistemului medical românesc”, ne-a declarat chirurgul. Așa cum el însuși spune, asemenea echipei sale de la Sibiu, în România sunt multe alte echipe medicale care performează și care sunt capabile să realizeze intervenții complexe. Din păcate, însă, „nu li se acordă cadru legislativ și nu li se decontează serviciile”, mai spune medicul.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp