Ora de Sibiu
Știri in direct

Sondaj – PSD are 35 la sută, iar PNL 19 procente. Partidul lui Cioloș e pe trei!

1.836

Dacă duminică ar fi alegeri parlamentare PSD ar avea 35 de procente, PNL-19 procente, iar ALDE-10 procente. USR ar fi pe patru cu opt la sută din opțiunile de vot. Surpriza o reprezintă Mișcarea România Împreună, a lui Dacian Cioloș.

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Un sondaj realizat de Sociopol arată că, în cazul în care ar fi duminica viitoare alegeri parlamentare, PSD ar avea un scor de 35%, PNL de 19%, ALDE-10% iar USR-8%. De cea mai mare încredere se bucură Raed Arafat – 59%, urmat de Klaus Iohannis – 33% și Gabriela Firea – 26%. Potrivit sondajului Sociopol, institut coordonat de sociologul Mirel Palada, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dumneavoastră cu reprezentanții cărui partid ați vota, dintre următorii?” 35% dintre repondenții au spus PSD, 19% – PNL, 13% – MRÎ (partidul fondat de Dacian Cioloș), 10% – ALDE 10%, 8% – USR, 4% – UDMR, 3% – Pro România, 3% – PMP, 2% – PER, 1% -PRU 1%, 1% – PNȚ-CD 1% și 1%-Independeți.

Iohannis la 33 la sută încredere
La capitolul încrederea persoane publice politice, de cea mai mare încredere se bucură șeful DSU, Raed Arafat cu 59%, urmat de președintele Klaus Iohannis cu 33%, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea cu 26%, Laura Codruța Kovesi – 25%, Mircea Diaconu – 23%, Dacian Cioloș – 22%, Călin Popescu-Tăriceanu – 20%, Corina Crețu – 20%, Mugur Isărescu – 19%, Liviu Dragnea – 15%, Victor Ponta -13%, Viorica Dăncilă – 13%, Traian Băsescu – 12% și Ludovic Orban – 8%.
La întrebarea, “Considerați că România în momentul de față se îndreaptă într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?”, 73% au răspuns că într-o direcție greșită, 14% – într-o direcție bună și 13% dintre repondenți au spus “nu știu” sau “nu răspund”, conform sursei citate.
Un procent de 60% dintre repondenți au spus că România se îndreaptă într-o direcție greșită din cauza situației politice din țară, în timp ce 2% au răspuns că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită din cauza situație economice. În schimb, doar 7% consideră că România se îndreaptă într-o direcție bună datorită situației economice din țară, iar 3% au spus că acest lucru se datorează situației politice din România. Un procent de 27% au răspuns la această întrebare cu “nu știu” sau “nu răspund”.
Sondajul Sociopol a fost realizat în perioada 7-20 august, pe un eșantion de 1,005 persoane din populația adultă neinstituționalizată a României. Tipul eșantionului a fost unul “stratificat bistadial cu o selecție probabilistică a gospodăriilor (aleatoriu simplu) și a persoanelor (metoda «cea mai tânără persoană din gospodărie»).” Metoda culegerii datelor a fost prin interviuri telefonice, iar marja de eroare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.3%.

Primește titlurile instant

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...