Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Expoziție de mașini de lux la nunta fiului lui Liviu Dragnea

1.274

Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, s-a căsătorit duminică, nunta sa fiind considerată evenimentul anului în politică. Invitați au fost oameni din politică și administrație. Cei mai mulți dintre ei au venit la eveniment în mașini de lux, dar unii au venit cu taxi-ul.

Mirele și mireasa, Valentin Ștefan Dragnea și Gina Alexandra Tătulescu, au ajuns duminică, puțin după ora 18.00, la Palatul Snagov, într-un SUV negru acompaniat de o motocicletă, iar în urma lor, după câteva minute, a ajuns și socrul mare, președintele PSD, Liviu Dragnea, cu mașina cu care umblă de obicei, un Volkswagen Passat de generație nouă.

Cei mai mulți dintre nuntași, în majoritate lideri social-democrați, au venit în SUV-uri albe, negre și roșii, precum Jeep Grand Cherokee, Land Rover Discovery, Porsche, Volkswagen Touareg, dar și alte mașini de lux precum Lexus, Mercedes S350, sau BMW seria 7. Unii invitați, puțini ce-i drept, au preferat să vină cu taxiul. Printre aceștia s-a numărat deputatul PSD Nicolae Bacalbașa.

Pe drumul care trece prin pădurea Snagov, spre palat, un grup de protestatari a scris cu litere albe, pe asfalt, mesajul „M…E PSD”. Ei i-au acompania pe miri și pe toți invitații din PSD cu mesaje precum „MUI3 PSD”, „Nuntă de penali”, „Casă cu gratii pentru tata socru”, au afișat o plăcuță de înmatriculare cu numerele „M..EPSD” și o palmă galbenă din carton cu mesajul „Toți pentru justiție”, identică cu cea folosită de USR la protestele din Parlament. Protestatarii le-au strigat social-democraților „Hoților”, “Penalilor” și “La pușcărie”.
La o răscruce din pădure, la mai puțin de un kilometru de palat, o firmă privată de pază a organizat un „filtru” format din 8-10 agenți. Aceștia, extrem de vigilenți, au permis doar accesul mașinilor care aveau numerele de înmatriculare trecute pe o listă pregătită de organizatori.

VEZI AICI VIDEO ȘI ALTE INFORMAȚII DESPRE PROTESTUL DE LA NUNTĂ

Dacă unii lideri PSD și-au condus singuri mașinile, așa cum a făcut președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Claudiu Manda, alții social-democrați, de exemplu președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, au ales să-și ia șoferul și au stat pe bancheta din spate alături de soții sau de partenerele de viață.
Cele mai multe mașini au venit din sudul țării, din județele Teleorman, Gorj, Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea, dar și din Mehedinți, Neamț, Vrancea și București.

Printre participanții la nunta fiului lui Liviu Dragnea s-au numărat premierul Viorica Dăncilă, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, primarul sectorului 1, Dan Tudorache, primarul sectorului 5, Daniel Florea, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, europarlamentarii Ioan Mircea Pașcu și Victor Boștinaru, președintele CJ Giurgiu, Marian Mina și președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, precum și secretarul de stat din MApN, Nicolae Nasta.

La petrecere au venit și liderii PSD din Dâmbovița (Adrian Țuțuianu), Gorj (Florin Cârciumaru), Alba (Ioan Dârzu), Constanța (Felix Stroe), fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, fostul ministru delegat pentru Diaspora, Angel Tîlvăr, fostul premier Sorin Grindeanu, fostul președinte UNPR Valeriu Steriu sau foștii parlamentari PSD Vlad Cosma și Cătălina Ștefănescu, precum și numeroși parlamentari actuali precum deputatul Cătălin Marian Rădulescu și senatorul Niculae Bădălău.

Accesul social-democraților spre nuntă s-a făcut pe „coloana sonoră” a unei melodii hip-hop al cărei refren conține mesajul „M..E PSD”. Melodia a fost difuzată dintr-o mașină parcată de protestari lângă „filtrul” organizat de firma privată de pază.
Unul dintre protestari, care s-a recomandat cu porecla „Ceaușescu”, a purtat pe cap un joben cu un șobolan alb de pluș, o plăcuță electronică atârnată de gât cu mesajul luminos „Penali”, o pereche de cătușe, o portavoce și un tricou cu mesajul „Fără penali în funcții publice”. Doi protestatari au blocat cu mașina personală, timp de aproximativ 15-20 de secunde, drumul de acces spre Palatul Snagov și au strigat mesaje anti-PSD, însoțite de claxoane, către coloana de mașini care se formase în spatele lor.
Timp de aproape două ore, protestatarii le-au adresat PSD-iștilor care au venit la nuntă numeroase apelative triviale și cuvinte obscene, iar agenților de pază care formau bariera de trecere le-au spus să le fie rușine că apără „penalii din PSD”.

Manifestanții anti-PSD au format un cordon uman strâmt, prin care PSD-iștii au trecut greu cu mașinile, și i-au întâmpinat pe nuntași cu palme peste parbriz și geamurile laterale, le-au aruncat apă pe mașină, au pus bannere pe portiere, le-au adresat cuvinte obscene, au lovit oglinzile retrovizoare și a fost nevoie de două intervenții ale agenților de pază pentru a face loc mașinilor să continue drumul fără să calce pe nimeni. Protestatarii le-au strigat unora dintre invitați „Să vă îmbolnăviți de pestă porcină, penalilor!”, „Asta e nunta criminalilor, a hoților, a jegurilor”, și le-a cerut invitaților la nuntă „Să-i transmiteți socrului mare <La Mulți Ani, cu executare!>”.

Printre ultimii demnitari care a venit la nunta fiului lui Liviu Dragnea s-a numărat ministrul de Interne, Carmen Dan. La scurt timp după apariția acesteia, în jurul orei 21.15, protestatarii au plecat de la fața locului, nu înainte să își facă un selfie cu agenții de pază.
Fiul lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea, a avut duminică dimineață cununia civilă cu Gina Alexandra Tătulescu, ceremonia fiind oficializată de Gabriela Firea, primar general al Capitalei și vicepreședinte al partidului condus de Liviu Dragnea.
Fiul lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea, a avut duminică dimineață cununia civilă cu Gina Alexandra Tătulescu, fiică de preot. Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei Generale a Capitalei.
La cununia civilă au participat circa 20 de persoane, printre care Liviu Dragnea și iubita acestuia, Irina Tănase.
Ceremonia a fost oficializată de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care este și vicepreședinte al partidului condus de Liviu Dragnea, PSD.

În urma protestelor anunțate, cununia religioasă a fiului lui Liviu Dragnea nu a mai avut loc, duminică, în Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, așa cum era stabilită, ci în altă parte, noul loc nefiind făcut public. Potrivit unor surse social-democrate, cununia religioasă ar fi avut loc duminică tot la Palatul Snagov.
Fiul președintelui PSD a ales să-și organizeze nunta într-un decor pitoresc, pe malul lacului Snagov, la 40 de km de București, în apropiere de Mănăstirea Snagov. Invitații la nuntă vor dispune de numeroase săli de evenimente, o pajiște generoasă, bărcuțe de agrement, un ponton și un hotel de lux.

Aleasa lui Valentin Ștefan Dragnea, Gina Alexandra Tătulescu, este fiică de preot, au declarat surse din PSD pentru MEDIAFAX, iar nașii de cununie, Doina și Sorin Paul Stănescu, sunt prieteni vechi cu liderul PSD Liviu Dragnea. Sorin Paul Stănescu este afacerist și îl cunoaște pe șeful PSD de peste douăzeci de ani, potrivit surselor citate.
„Palatul Snagov este un palat cu arhitectură brancovenească, mobilat în stil baroc. Birourile sunt sobre, dar luxoase, mesele din lemn de cireș se află între pereții tapetați cu mătăsuri, iar sub lustrele de cristal se găsesc dormitoarele amenajate după imagini burgheze”, se arată în prezentarea palatului.

Complexul construit pentru Prințul Nicolae al României a fost locuit de mareșalul Ion Antonescu și de Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care Nicolae Ceaușescu l-a folosit ca reședință pentru întâlniri politice.
La nunta lui Valentin Ștefan Dragnea au fost invitați toți membrii Guvernului, de la miniștri, secretari de stat și subsecretari de stat, până la numeroși directori și funcționari din ministere, dar și directori de agenții și instituții deconcentrate aflate în subordinea sau sub coordonarea ministerelor, au spus surse din PSD pentru MEDIAFAX.

Senatorii și deputații PSD și ALDE au primit și ei invitații la nunta lui Dragnea jr., la fel ca majoritatea aleșii locali importanți ai PSD, precum primari, președinți de Consilii Județene, consilieri municipali și județeni.
Potrivit surselor citate, o „delegație importantă” de nuntași era așteptată să vină din Teleorman, județul natal al socrului mare Liviu Dragnea, dar și locul de unde provin ministrul de Interne, Carmen Dan, și premierul Viorica Dăncilă.
Printre participanții la nuntă se vor afla numeroși lideri de instituții precum președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc. Pe lângă oficialități, la nuntă au fost invitați oameni de afaceri și personalități din domeniul culturii și al sportului, au spus surse din PSD pentru MEDIAFAX.

Pe 25 septembrie 2016, PSD-iștii au mai petrecut la Palatul Snagov la botezul fiului secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.
În 4 iulie 2015, PSD-iștii au petrecut, tot la Palatul Snagov, la nunta fostul președinte PSD al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Fiica fostului președinte Traian Băsescu, Elena Băsescu și-a organizat și ea nunta, în septembrie 2012, tot la Palatul Snagov. Fostul ministru al Economiei, Codruț Sereș, s-a căsătorit și el, în 2006, tot la Palatul Snagov.

Sursa www.mediafax.ro

Foto www.libertatea.ro

Video Facebook Teodora Vlad

Publicată de Teodora Vlad pe Duminică, 26 August 2018

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...