Viața lui Mihai salvată doar prin donații – Ministerul Sănătății nu decontează tratamentul

0 5.693

Viaţa lui Mihai, bebelușul din Sibiu în vârstă de 6 luni, diagnosticat cu SMA, depinde de bunăvoinţa celor care vor dona bani familiei sale. Ministerul Sănătăţii nu decontează, deocamdată, tratamentul, dar promite că va aloca bani la o viitoare rectificare bugetară. Ar putea fi prea târziu… Mihai este diagnosticat cu o boală rară şi o singură doză de medicament costă peste 70.000 de euro.

Până acum două luni, nimic nu dădea de bănuit că Mihai are probleme grave de sănătate. „Am început să ne îngrijorăm că nu se rostogoleşte, sau că în altă zi nu îşi ţine capul suficient de drept cum îl ţinea înainte. Ca orice părinte am zis că o fi obosit, sau că are ritmul lui. Până la urmă era tot mai molicel, tot mai greu de ţinut în braţe. Muşchii parcă erau din ce în ce mai moi”, povestește Adela, mama lui Mihai, la Digi 24.
Diagnosticul este cumplit: amiotrofie spinală. Maladia degenerativă afectează muşchii pacientului, care se atrofiază. Este o boală rară, al cărei tratament costă imens. O singură doză din medicamentul necesar este 70 de mii de euro, sumă pe care statul nu o decontează în acest moment.
CITEȘTE ȘI: El este Mihai și are SMA – O poveste cât o viață întreagă. Hai să îl ajutăm ca să trăiască
La mila guvernanților…
Cazul bebelușului din Sibiu, diagnosticat cu o boală rară, amiotrofie spinală, a ajuns și la urechile celor de la Ministerul Sănătății. „Pacienţii vor beneficia de aceasta moleculă inovativă în cadrul programului de boli rare, iar fondurile vor fi asigurate la noua rectificare bugetară”, declară Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerul Sănătăţii.
„Această aşteptare înseamnă foarte mult, adică poate să facă diferenţa între viaţă şi moarte”, afirmă Claudia Dumitru, Asociaţia SMAcare, Asociatia Pacienților cu amiotrofie musculară. În România sunt diagnosticaţi doar 20 de copii cu amiotrofie musculară.
„Face parte din categoria bolilor rare. De ce boli rare, pentru că afectează undeva să zicem unul la 6.000 de copii. Fiind în principiu o boală genetică. Ce înseamnă asta, că părinții în general sunt afectați, adică ambii părinți sunt purtători ai genei”, afirmă Raluca Costea, medic neurolog pediatru.

Are nevoie urgență de tratament
Tratamentul este unul foarte nou, abia acum doi ani a fost reglementat în Statele Unite ale Americii, şi de un an şi jumătate în Europa. Injecţiile sunt atât de scumpe pentru că există un singur producător la nivel mondial. Mihai are nevoie de 4 doze în prima lună de tratament.mihai 1„Ei îşi pierd treptat abilităţile de mişcare. Toate abilităţile de mişcare. Fără tratament, în cele din urmă, copiii care sunt diagnosticaţi înainte de 6 luni pur şi simplu mor din cauza unor blocaje respiratorii”, afirmă Adela Mohanu, mama lui Mihai.
În acest moment, singura soluţie a familiilor pacienţilor cu boli rare rămân campaniile umanitare. 6.000 de oameni au semnat o petiţie, lansată online, prin care se cere Ministerului Sănătății și Casei Nationale de Asigurari de Sănătate să deconteze tratamentul pentru amiotrofie spinală.

CITEȘTE AICI TOTUL DESPRE DRAMA LUI MIHAI, POVESTITĂ CHIAR DE MAMA LUI

Și tu poți ajuta
Donații în conturile deschise la Banca Transilvania, deschise pe numele Bratu Alin Nicolae:
LEI – RO22BTRLRONCRT0039609502
EURO – RO93BTRL03304201396095XX SWIFT: BTRLRO22
Puteți de asemenea să donați și prin intermediul campaniei de pe Facebook – https://www.facebook.com/donate/318530168693875/ sau click pe banner!

mihai banner
Click pe banner pentru o donație instant pe Facebook!

Pentru societățile care doresc să facă sponsorizări, acestea se pot face printr-un contract cu Asociația de Bun Gust, editorul ziarului Turnul Sfatului. (detalii: 0745.590.991 sau 0746.495.862)

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...