Ora de Sibiu
Știri in direct

Junii Sibiului susțin spectacol extraordinar în Piața Mare

1.252

La invitația Arhiepiscopiei Sibiului, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” performează vineri, 7 septembrie 2018, începând cu ora 21:00, în Piața Mare din Sibiu, în cadrul ITO 2018 – Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu.

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” oferă un recital extraordinar participanților la ITO – Sibiu, eveniment care va reuni un număr de peste 3000 de tineri, sub genericul „Unitate. Credință. Neam.” În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, Junii Sibiului invită publicul vineri, 7 septembrie 2018, ora 21.00, în Piața Mare, într-un periplu muzical-coregrafic prin regiunile istorice ale României.
„După o vacanţă binemeritată, Junii Sibiului revin pe scenă, la primul mare eveniment al toamnei: Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu. Junii Sibiului vorbesc tinerilor, prin joc şi cântec popular, despre tradiţii, continuitate, respect şi valorile de viaţă ale țăranului român. Toate acestea sub însemnul Centenarului României, care va fi omagiat prin suite coregrafice din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească şi cântece populare interpretate de tinerii solişti: Traian Stoiță, Geanina Gavrilă, Izabela Tomița, Gabriel Popescu, Olguța Berbec, Remus Novac, Sînziana Ștefan, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean.”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” își desfășoară activitatea sub autoritatea şi cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu. Conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu, coregrafia este semnată de Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf este Alesia Sas, iar conceptul artistic poartă semnătura Silviei Macrea.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu va avea loc în perioada 6-9 septembrie 2018. În cele patru zile ale evenimentului sunt așteptați la Sibiu tineri ortodocși din toate regiunile României, dar și din străinătate: Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India ș.a.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...