Ora de Sibiu
Știri in direct

Zeci de accidente produse din cauza șoferilor băuți la Sibiu

219

Consumul de alcool la volan este una din principalele cauze de producere a accidentelor de circulație. Județul Sibiu nu face excepție, astfel că de la începutul anului 21 de evenimente rutiere au avut ca punct de pornire această cauză.

Cele 21 de accidente s-au soldat cu decesul unei persoane, rănirea gravă a 5 persoane și rănirea ușoară a altor 22. În cazul a 9 dintre aceste accidente rutiere, conducerea sub influența alcoolului a fost cauza principală de producere. În celelalte 12 cazuri, conducerea sub influența alcoolului a fost cauză secundară, cauza principală fiind fie conducerea fără permis (7), fie viteza neadaptată, fie neatenția în conducere.

Tot de la începutul anului până în prezent, polițiștii sibieni au identificat în trafic 286 de conducători auto sancționați contravențional cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru că s-au urcat la volan băuți și au întocmit peste 250 de dosare penale șoferilor depistați cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează de mulți ani asupra pericolului șofatului sub influența alcoolului: cei care au o concentrație de alcool în sânge între 0,02g/dl și 0,05g/dl prezintă un risc de cel puțin trei ori mai mare de a muri într-un accident de mașină decât cei care nu consumă alcool înainte de a conduce. Iar acest risc crește de șase ori pentru o concentrație de 0,05g/dl – 0,08g/dl și tot așa. De asemenea, consumul de alcool înainte de a conduce o mașină este asociat și cu alte comportamente foarte riscante la volan, cum ar fi viteza excesivă și lipsa centurii de siguranță, ambii factori care pot cauza accidente grave. Cei mai expuși accidentelor cauzate de alcool sunt șoferii tineri și cei care abia și-au luat permisul, mai arată raportul. Riscul de accident este de 3 ori mai mare la tineri față de persoanele peste 30 de ani, indiferent de concentrația în sânge a alcoolului.
Efectele alcoolului asupra unui șofer sunt simple și clare: afectează judecata (în special capacitatea de a judeca distantele corect, precum si nivelul de risc), vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. De asemenea, alcoolul scade presiunea arterială și reduce capacitatea de a fi conștient și afectează respirația, creând senzația de anestezie generală. Aceste efecte sunt intensificate de cantitatea de alcool consumată.

Șoferii care săvârșesc infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, riscă pedeapsa cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp