Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Patriarhul României a sfințit o cantină pentru copii la Sibiu

778

Cantina „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului a fost sfințită miercuri, 5 septembrie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La festivitate au mers toți politicienii de vază ai Sibiului.

La sfințirea și inaugurarea Cantinei „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Sibiului de la Școala 15 din Sibiu au fost prezente autorități centrale și locale, amintindu-i aici pe secretarul de stat pentru culte Victor Opaschi, prefectul județului Sibiu, Adela Muntean, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, primarul Sibiului, Astrid Fodor, inspectorul școlar județean, prof. Ștefan Firu și numeroși oaspeți. Slujba de sfințire a fost oficiată de PF Daniel, iar în sobor s-au aflat Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, preoți și diaconi.De serviciile cantinei vor beneficia elevii de la două instituții de învățământ și cazuri sociale aflate în evidența Arhiepiscopiei Sibiului. După slujba de sfințire, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre misiunea acestei cantine școlare cu caracter social-filantropic.PF Părinte Patriarh Daniel a oferit pentru cantina Arhiepiscopiei Sibiului o icoană a Sfintei Treimi și i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea acestui proiect cu caracter social-filantropic.„Această icoană ne ajută să legăm totdeauna împreună liturghia cu filantropia. În liturghie se vede iubirea lui Dumnezeu față de oameni pe care noi o celebrăm în Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie mai ales, iar în filantropia Bisericii se arată iubirea oamenilor către semenii lor, ca răspuns la iubirea milostivă și smerită, darnică a Preasfintei Treimi. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să legăm totdeauna liturghia cu filantropia împreună și să avem atât bucuria rugăciunii, cât și bucuria faptei bune”, a spus PF Părinte Patriarh Daniel.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. hop spune

    cit o fi costat ? ca nimic nu-i gratis la aceste fete sfinte !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp