Ora de Sibiu
Știri in direct

Avion înapoi la Sibiu – Unui pasager i s-a făcut rău

2.114

O aeronavă a companiei Wizz Air care efectua cursa Sibiu – Nurnberg s-a întors, duminică, pe Aeroportul Internațional Sibiu după 40 de minute de zbor.

Avionul a revenit pe pistă din cauza unei urgențe medicale, aeronava plecând mai apoi după aproximativ o oră. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, un echipaj SMURD a intervenit la Aeroportul Internațional Sibiu pentru a-i acorda ajutor medical unei femei de 34 de ani, pasageră în avion. „Echipajul SMURD cu medic a intervenit la aeroport pentru a acorda îngrijiri medicale și a transporta la spital o femeie în vârstă de 34 de ani, posibil cu cu spasmofilie. Femeia se afla în avion în momentul în care s-a simțit rău”, a spus Nistor. Reprezentantul Aeroportului Internațional Sibiu, Alexandra Păcurar a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că avionul s-a întors din cauza urgenței medicale la bord. „După 40 de minute, cursa Sibiu – Nurnberg a revenit pe pistă pentru o urgență medicală la bord. Pasagera a fost preluată de echipajul de prim-ajutor. Zborul încă nu a plecat, dar urmează să plece imediat ce va fi posibil”, a spus Păcurar. Avionul cu destinația Nurnberg a avut programată ca oră de plecare 12.30 și s-a întors în Aeroport la ora 13.25. La bord erau aproximativ 180 de persoane. foto – arhivă

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...