Ora de Sibiu
Știri in direct

Salariile din România în creștere – Sibiul ocupă un loc fruntaș

2.626

Salariile românilor au crescut în ultimul an. Măririle se datorează în special lipsei forței de muncă. Bucureștiul este lider, urmat de Cluj. Sibiul e pe locul cinci.

Lipsa forţei de muncă, dar şi modificările fiscale din ultima perioadă i-au forţat pe patroni să mărească lefurile angajaţilor. Cu toate astea, doar în cinci zone salariile depăşesc nivelul mediu pe ţară, de 2.700 de lei lunar, anunță a1.ro.
Angajaţii din Bucureşti au cele mai mari salarii din România, nivelul câştigului mediu net din Capitală fiind de 3.535 de lei net în luna iunie a acestui an, în creştere cu 14% faţă de iunie 2017, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.
La polul opus se află angajaţii din Suceava, unde salariul mediu este de puţin peste două mii de lei pe lună, în creştere faţă de 2017. Atenţie, însă! Este cu 72% sub nivelul salariilor din Capitală.
Clujul se află pe locul doi în clasamentul salariilor medii din România. Vorbim despre o medie a salariului de puţin peste trei mii de lei, în creştere faţă de 2017.
La nivel naţional, salariul mediu net pe economie a ajuns la valoarea de 2.721 de lei net în luna iunie a acestui an, în creştere cu 14% faţă de iunie 2017.

Cel mai mare câştig mediu lunar
Bucureşti – 3.535 de lei

Cel mai mic câştig mediu lunar
Suceava- 2.058 de lei

Câştigul mediu lunar în Cluj
3.065 de lei

Judeţele cu cele mai mari salarii medii din ţară
Timiş- 2.940 de lei
Ilfov- 2.853 de lei
Sibiu- 2.792 de lei
Braşov- 2.687 de lei
Iaşi- 2.664 de lei
Argeş- 2.518 lei
Mureş- 2.516 lei

Judeţele cu cele mai mici salarii medii din ţară
Botoşani- 2.070 de lei
Harghita- 2.096 de lei
Neamţ- 2.015 lei
Bistriţa-Năsăud- 2.115 lei
Caraş-Severin- 2.121 lei
Vaslui- 2.131 lei
Vrancea- 2.136 lei
Brăila- 2.146 lei
Maramureş- 2.177 lei

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp