Ora de Sibiu
Știri in direct

Suport din partea Primăriei Sibiu pentru copiii cu părinții plecați în străinătate

117

Direcția Asistență Socială -Biroul Protecția Copilului organizează în această perioadă două acțiuni menite să sprijine copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate și persoanele care îi îngrijesc pe aceștia, în lipsa părinților.

Joi, 6 septembrie au fost organizate două ateliere de dezvoltare personală la care au fost invitați copii aflați în evidențele Direcției ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Atelierele au fost organizate la sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, fiind structurate pe două grupe de vârstă: 6 – 10 ani și respectiv 11 – 17 ani. Asistenți sociali și psihologi din cadrul Biroului de Protecție a Copilului au organizat jocuri și activități prin care copii au avut posibilitatea să socializeze și să își exprime problemele în fața unor specialiști care îi pot ajuta.

Joi, 13 septembrie va avea loc o sesiune de instruire pentru cei în grija cărora au rămas acești copii, rude până la gradul IV ai acestora. Specialiștii Biroului de Protecție a Copilului vor organiza un curs de educație parentală, oferind sfaturi și suport în problemele cu care se confruntă persoanele care se ocupă de acești copii. Cursul se va desfășura la Centrul de Servicii Comunitare de pe strada Andrei Șaguna nr. 21, participanții urmând să fie informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au față de acești copii, serviciile disponibile la nivel local ca suport, tehnici de parenting, precum și particularități ale copilului aflat în această situație.

În prezent în evidențele Direcției de Asistență Socială se află 331 de copii cu domiciliul în Sibiu care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...
Mesaj WhatsApp