Ora de Sibiu
Știri in direct

Octombrie 2018 e luna deșeurilor voluminoase: Soma organizează o campanie de colectare – PROGRAMUL

2.968

Operatorul de salubritate SC Soma SRL va organiza în municipiul Sibiu o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, altele decât echipamente electrice sau electrocasnice. În cadrul acestei campanii – a doua de acest fel din cursul anului 2018 – deșeurile voluminoase sunt ridicate, pe baza unui program împărțit pe zile, de la toate platformele publice din oraș.

Campania este programată să aibă loc în perioada 1 – 5 octombrie 2018. În cadrul acestei campanii, deșeurile voluminoase ale sibienilor din zonele de blocuri vor fi ridicate de la platformele publice, acolo unde își duc in mod uzual deșeurile, în baza unui program stabilit pe zile și cartiere.
Astfel, pentru sibienii care locuiesc în cartierul Hipodrom, deșeurile voluminoase vor fi ridicate în ziua de luni, 1 octombrie. În următoarea zi, marți – 2 octombrie 2018, sunt rugați să scoată deșeurile voluminoase lângă platformele publice de colectare sibienii din cartierele Vasile Aaron, Broscărie, Lazaret și Gușterița. Miercuri, 3 octombrie, este programată ridicarea deșeurilor voluminoase din zonele Gară și Terezian, iar joi, 4 octombrie, a celor din Țiglari și Turnișor. În ultima zi lucrătoare a săptămânii, vineri, 5 octombrie, sunt rugați să își aducă deșeurile voluminoase lângă platforme sibienii din cartierele Ștrand și Valea Aurie.
Sibienii care locuiesc la case sunt rugați să scoată la poartă, lângă bordură, aceste deșeuri de mari dimensiuni în zilele în care pe strada lor este programată ridicarea deșeurilor reziduale.

Program de ridicare a deșeurilor voluminoase din zonele de blocuri
Zi Cartiere
Luni, 1 octombrie Hipodrom
Marți, 2 octombrie Vasile Aaron, Broscărie, Lazaret, Gușterița
Miercuri, 3 octombrie Gară, Terezian
Joi, 4 octombrie Țiglari, Turnișor
Vineri, 5 octombrie Ștrand, Valea Aurie

 

Care sunt deșeurile voluminoase?

Deșeurile voluminoase sunt deșeurile solide de mari dimensiuni care nu pot fi depozitate în containerele și igluurile normale de deșeuri și nu pot fi transportate de mașinile obișnuite care colectează deșeurile biodegradabile, reziduale sau reciclabile. Printre exemplele de deșeuri voluminoase care vor fi ridicate în această campanie se numără mobilierul de grădină, cel din locuințe, jucării de mari dimensiuni, elemente de stolerie, instalații de fitness, joacă sau întreținere corporală, dar și obiecte textile de mari dimensiuni.

Exemple de deșeuri vizate de această campanie:
– mobilier de grădină: scaune, mese, figurine, cuști de animale etc.;
mobilier din locuințe: dulapuri, mese, scaune, canapele, paturi, saltele, fotolii, tablouri, lustre etc.;
– jucării de mari dimensiuni: tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe și mașinuțe de jucărie etc.;
– elemente de stolerie (confecționate de tâmplar): tocuri, uși, ferestre etc.;
– obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală: leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj etc.;
– obiecte textile: covoare, preșuri, carpete etc.

Pentru mai multe detalii și informații, sibienii sunt invitați să acceseze site-ul operatorului de salubritate, www.somasibiu.ro, sau să contacteze dispeceratul companiei, la numărul de telefon 0269 988.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...