VIDEO – Vremea se va încălzi în județul Sibiu – Apare însă un alt fenomen

2.157

Noaptea ce urmează va fi una mai rece decât azi-noapte, a anunţat miercuri, Şeful Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, meteorologul Narcisa Milian. Dar de joi putem să sperăm că vremea se încălzeşte.

Iubitorii de zăpadă, pot urca la Păltiniş, unde stratul de nea măsoară 3 centimetri sau pot merge până la Bâlea Lac, unde avem 18 centimetri de zăpadă. „La noapte va fi o noapte chiar un pic mai rece decât aceasta. Dacă în noaptea aceasta minima s-a înregistrat la staţiile noastre la Dumbrăveni, minus 2 grade, Sibiul a avut temperatură pozitivă. (…) Azi-dimineaţă erau 3 centimetri la staţia de la Păltiniş, iar la Bâlea, 18. Noaptea aceasta va fi senin. Temperaturile vor scădea iarăşi, minus 3 la zero grade, pe dealuri începe deja o încălzire, din cauza circulaţiei aerului, s-ar putea să fie uşor pozitive. Deci, cam toată zona cu temperaturi zero şi uşor sub zero. La Sibiu ne aşteptăm la minus un grad”, a explicat meteorologul Narcisa Milian.

Schimbări de joi
Potrivit acesteia, de mâine ne putem aştepta la o încălzire a vremii în judeţul Sibiu.
„De mâine începe o încălzire, dar ea începe în zonele mai înalte, datorită circulaţiei atmosferice. În zonele noastre, mai joase vom avea maxime comparabile celor de astăzi, adică undeva 15-18 grade, urmând ca noaptea următoare deja temperaturile să fie pozitive. Nu vor mai fi temperaturi negative şi zilele ce vin timp de o săptămână, până în 5 (octombrie n.r.) avem o estimare, vor fi undeva 20-22, în jurul acestor valori, temperaturile, pe timpul zile, iar cele din timpul noptilor, undeva 7-10 grade. Deci nu vor mai fi probleme”, a declarat Narcisa Milian.
Meteorologul de la Serviciul de Prognoză a Vremii din Sibiu îi anunţă pe cei ce vor să îşi petreacă week-endul la munte, că va fi frig, chiar dacă nu va mai ninge decât sus, în Munţii Făgăraş, la peste 2.400 de metri altitudine. „În 29, asta fiind sâmbătă, aşteptăm iarăşi ceva precipitaţii, dar datorită încălzirii, precipitaţii mixte doar pe munte, pe culmile muntelui, spre 2.400-2.500 de metri, dacă vor mai fi şi trecătoare. Frig va mai fi acolo, chiar dacă apare această încălzire, ei vor resimţi temperaturile. Nu sunt precipitaţii consistente, dar e munte, trebuie să aibă grijă. Alte precipitaţii vor mai fi în jurul datei de octombrie, dar nu consistente”, a arătat Narcisa Milian.

video

Şoferi, atenţie la ceaţă
Dimineaţa, până la ora 09,00, şoferii trebuie să conducă prudent, pentru că va fi ceaţă pe multe şosele din judeţ şi pe autostradă. „Ceaţă, da (va fi n.r.) dimineaţa, dimineaţa fiind nopţile senine şi cu atâta umezeală, mai ales cum avem noi porţiunile de şosele, bucăţi de autostradă, vor fi, dar până în jurul orei 9.00, după care se ridică”, a averzitat Şeful Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, meteorologul Narcisa Milian.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi