Ora de Sibiu
Știri in direct

Peste cincizeci de spectacole în octombrie și noiembrie la Teatrul „Radu Stanca” Sibiu

895

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pus în vânzare biletele pentru spectacolele care vor avea loc în perioada 4 octombrie – 2 decembrie 2018.

Nu mai puțin de 56 de spectacole de teatru, dintre cele mai apreciate de public, va prezenta TNRS la Sibiu în această perioadă, dintre care amintim aici o mică parte: „Sunt o babă comunistă”, regia Mariana Mihu-Plier, „Hedda Gabler”, regia Botond Nagy, „Povestea prințesei deocheate”, „Așteptându-l pe Godot”, „Oidip”, „Călătoriile lui Gulliver”, „D’ale carnavalului” – toate cinci spectacolele în regia lui Silviu Purcărete, „Perfect compus”, regia Alexandra Badea, „Rug”, regia Armin Petras, „MAL/PRAXIS”, un spectacol de Bogdan Georgescu, „Balul”, regia Radu Nica, „Lecția”, regia Mihai Măniuțiu și „Moroi”, regia Alexandru Dabija.

Șapte spectacole prezentate în limba germană, cu traducere în limba română
Dintre spectacolele programate de TNRS în perioada 4 octombrie – 2 decembrie, șapte vor fi prezentate de Secția Germană a TNRS: „Hin und Her” / „Încoace și încolo”, regia Alexander Riemenschneider – cea mai nouă comedie produsă de TNRS (4 octombrie), „Scene dintr-o căsnicie”, regia Charles Muller (9 octombrie), „Contra progresului”, regia Reinhold Tritscher (25 octombrie și 22 noiembrie), „Șarpele în iarbă”, regia Rafael David Kohn (8 noiembrie), „Vorbiți tăcere? / Sprachen Sie Schweigen?”, regia Gianina Cărbunariu (15 noiembrie) – coproducție Secția Română și Secția Germană, „Panică, bărbați în pragul disperării”, regia Daniel Plier (29 noiembrie). Toate spectacolele Secției Germane a TNRS sunt traduse în limba română.

Bilete online, la aceleași prețuri ca în Agenția Teatrală
Programul complet de spectacole al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu este publicat pe site-ul oficial al TNRS: www.tnrs.ro/program. Tot de pe site-ul oficial al teatrului pot fi cumpărate și biletele pentru spectacole, fără niciun comision sau cost suplimentar. Biletele cumpărate online au aceleași prețuri ca în Agenția Teatrală a TNRS (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 17). Mai mult decât atât, biletele cumpărate online pot fi prezentate la intrarea în sala de spectacol, în format electronic, direct de pe telefon – nefiind necesară tipărirea lor.

Sărbătoriții lunii octombrie la TNRS
În luna octombrie, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu le spune la mulți ani actorilor: Constantin Chiriac (3 octombrie), Gabriela Neagu (6 octombrie), Dan Glasu (7 octombrie), Raluca Iani (18 octombrie), Ștefan Tunsoiu (22 octombrie), Florin Coșulet (29 octombrie).

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...