Ora de Sibiu
Știri in direct

Târgul de Crăciun Sibiu 2018 – Concerte de colinde seară de seară și multe alte surprize

3.570

Vremea s-a răcit deja, toamna se instalează tot mai comod, iar iarna mai are puțin și vine peste noi. Și iarnă la Sibiu înseamnă automat Târgul de Crăciun. Devenit deja un brand al orașului în perioada sărbătorilor, Piața Mare nu se poate imagina fără luminițe, căsuțe, brad imens și miros de vin fiert. Evident că anul acesta ”aranjamentul” cu care îl vom aștepta pe Moș Crăciun va fi la fel. Și dacă el va veni cu surprize și organizatorii târgului au pregătite câteva.

Perioada clasică
Târgul de Crăciun de anul acesta se va deschide în data de 16 noiembrie. Asta, deși se vehiculase că s-ar deschide cu o săptămână mai devreme decât în ceilalți ani, adică în 10 noiembrie. ”Dintr-o eroare s-a răspândit acest zvon, dar nu este adevărat. Perioada rămâne aceeași ca în anii trecuți, adică de la jumătatea lui noiembrie până în 3 ianuarie a anului următor”, spune Andrei Drăgan, organizatorul Târgului de Crăciun de la Sibiu.

VEZI AICI DETALII DESPRE ACEST SUBIECT

Concerte și colinde
De câțiva ani organizatorii au renunțat la concertele de deschidere cu un singur artist. Anul acesta inaugurarea Târgului se va face pe ritmuri de sărbătoare. ”Vom avea și o orchestră și soliști. Repertoriul va fi unul special creat pentru Târgul de Crăciun, cu specific de iarnă, pentru a intra deja în atmosfera sărbătorilor”, dezvăluie organizatorul.
Ceata Moșilor este un element ce de ani buni dă culoare Târgului de la Sibiu. În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 19, Moși Crăciuni se vor plimba printre sibieni și turiști și vor cânta colinde la instrumente de suflat. Cu siguranță că deja vă răsună în urechi acordurile din anii trecuți…
O noutate pentru acest an o reprezintă concertele de colinde. ”În fiecare seară vor fi concerte de colinde pe scena de sub brad. Doar că anul acesta orice cor poate veni acolo să cânte. Trebuie doar să se înscrie pe platforma targuldecraciun.ro începând cu 1 noiembrie. Noi le vom asigura sonorizarea și ce mai este necesar unui concert de acest fel”, spune Andrei Drăgan.

Foto Sebastian Marcovici

Sute de căsuțe
Căsuțele atât de pitorești și specifice Târgului de Crăciun de la Sibiu vor fi și anul acesta peste 100. Adică 102, la fel ca anul trecut. ”Nu schimbăm foarte mult de la un an la altul, pentru că cei care văd Târgul de Crăciun în presă sau citesc informații despre el și vin la Sibiu își doresc să găsească aici ceea ce știau deja. De asta de la un an la altul facem mici îmbunătățiri, dar fără să afectăm ansamblul. În acest sens încercăm să îmbunătățim permanent calitatea produselor vândute la Târg. În fiecare an aducem tot mai mulți producători și nu comercianți”, spune Andrei Drăgan. Astfel, dezvăluie organizatorul, Târgul de Crăciun oferă posibilitatea ca producătorii să pornească de aici o afacere pe care o dezvoltă apoi și în restul anului. Dovadă stă faptul că cei 102 care vor ocupa căsuțele au fost selectați din peste 200 de aplicanți.

Super proiecții
Pe lângă atracțiile deja cunoscute, cum e Atelierul lui Moș Crăciun, ieslea cu scena Nașterii Domnului, Ceata Moșilor…anul acesta cei care vor ajunge la Târgul de Crăciun de la Sibiu vor avea parte de o surpriză. Proiecțiile de pe clădirile din Piața Mare vor fi cu totul speciale. ”Pentru anul acesta venim cu ceva nou din acest punct de vedere. Proiecțiile de pe casele de vis-a-vis de Biserica Romano Catolică vor fi custom, adică fiecare casă va avea proiecția proprie, care îi va schimba de fapt fațada. Evident, totul va fi în ton cu iarna și cu sărbătorile”, spune Andrei Drăgan.

Așa că din 16 noiembrie Piața Mare se va transforma, din nou, într-un mic orășel al lui Moș Crăciun. Un orășel care va avea de toate: luminițe, gastronomie, vin fiert, atracții pentru copii, cadouri de tot felul, dulciuri, muzică, voie bună, colinde, iesle, Atelierul lui Moș Crăciun, proiecții, cam tot ce e nevoie pentru ca spiritul Sărbătorilor să se simtă pe deplin.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. Mihai Horatiu spune

    In piata mare este biserica romano-catolica, nicidecum cea evanghelica.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...