Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

Lecții gratuite de golf pentru copiii din Sibiu – În weekend în Parcul Sub Arini

375

Supranumit și „sportul oamenilor bogați”, golful este văzut de mulți ca un sport nu numai costisitor, dar și plictisitor. Alții spun că este sofisticat, iar unii nici nu-l consideră un sport deoarece activitatea fizică este redusă. Toate acestea sunt niște mituri, spun cei de la Asociația Golferilor Profesioniști. Și ca să și demonstreze asta au pus la cale o săptămână în care și-au propus să învețe copiii sibieni câteva din tehnicile jocului de golf.

Eagles Golf Week
Proiectul Eagles Golf Week s-a aflat la prima ediție. A început în data de 1 octombrie, dar continua și la finalul acestei săptămâni. ”Vrem să popularizăm acest joc. Sibiul e codaș la acest capitol, nu se știu multe despre golf, iar despre jucători…suntem 15 jucători în Sibiu. Proiectul nostru este îndreptat exclusiv către copii”, spune Sebastian Grecu, unul dintre inițiatorii proiectului.
Evenimentul este gândit ca o joacă, inițierea în golf se îmbină cu distracția. ”Totul este colorat, este ceva nou pentru copii. Cei care au venit până acum au fost extrem de încântați și au spus că își doresc să revină. Este foarte important pentru copii că sportul acesta se desfășoară în aer liber și atunci ei petrec timp afară. Se rup de tehnologie, învață ceva nou și socializează cu alți copii”, spune Sebastian Grecu.

În weekend, în Parc
Cu proiectul Eagles Golf Week inițiatorii lui și-au dorit să ajungă în cartierele orașului. ”Am fost în Valea Aurie, pe Mihai Viteazu, în Ștrand. Ne-am dorit să mergem noi către copii, să mergem acolo unde locuiesc ei. Răspunsul a fost extreme de pozitiv, zeci de copii din fiecare cartier au venit și au petrecut timp învățând lucruri de bază despre golf”, spune Sebastian Grecu.

Proiectul continua vineri, 5 octombrie, în Parcul Tineretului, dar și sâmbătă și duminică, în Parul Sub Arini. ”Fiind final de săptămână am ales o locație mai mare. Copiii pot veni cu părinții, și astfel vor petrece timp împreună, se vor distra și ne vom distra împreună. Îi inițiem în golf, dar în același timp ne jucăm, râdem, totul este distracție”, spune Sebastian Grecu. Așa că în ultimele trei zile ale săptămânii, de la ora 10 la 18 programul e făcut.

Proiectul va continua
Inițiatorii acestui proiect doresc să îl continue, dar sub altă formă. ”Vom avea o grupă de junior după această săptămână, pentru că sunt copii care doresc să învețe mai multe despre golf. O să ne antrenăm la Sala Transilvania și la aria pe sistemul SNAG. Când vor evolua vrem să mergem cu ei la terenurile de golf de la Alba Iulia și de la Pianul de Sus. Avem în plan și achiziționarea unui simulator de golf, iar cu Primăria suntem în discuții pentru a primi un teren pentru antrenamente”, dezvăluie Sebastian Grecu.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...