Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Ritmul zilnic al lucrărilor de la stadionul Municipal – Încet și foarte încet sau mai deloc

2.366

Lucrările la stadionul Municipal ar fi trebuit să avanseze într-un ritm alert, dacă e să judecăm după promisiunile constructorului. În 22 septembrie FC Hermannstadt ar fi trebuit să joace acasă cu CFR Cluj, iar în 10 noiembrie este programat meciul cu FC Botoșani. Tiberiu Mitrea, consilier local din partea PSD nu crede că aceste obiective vor fi atinse. Se bazează pe felul în care decurg lucrările sau după felul în care stagnează…Și vine cu dovezi: poze zilnice, postate pe pagina lui de Facebook.

Poza din 8 octombrie. ”Aparent e liniste” scrie Tiberiu Mitrea

”Suferă echipa și suporterii”
Tiberiu Mitrea, ca orice fan al FC Hermannstadt, este nemulțumit de felul în care avansează lucrările la Stadionul Municipal, dar mai ales de faptul că echipa sibiană nu poate juca meciurile acasă. Și, spune el, este în măsură să spună acest lucru, pentru că de la fereastra biroului în care lucrează, în Centrul de Afaceri, vede exact ce se întâmplă pe stadion în fiecare zi.

”Stadionul Sibiu 5.10.2018
E vineri, e cu „hodinã”.
Nimeni la munca pe stadion.”

”De când a început derularea contractului lucrările nu au mers cum ar fi trebuit. Ca simplu cetățean am observat că nu se muncește în ritmul în care termenele ar putea fi respectate. De exemplu, atunci când s-au demolat tribunele, a fost agitație vreo două săptămâni, după care nimic. Îmi pare rău că nu am început de atunci să fac poze”, spune Tiberiu Mitrea.

”Stadionul Sibiu 3.10.2018
1 excavator, 4 muncitori.”

Poze zilnice
Dar, din 21 septembrie postările zilnice de pe pagina de Facebook a consilierului local înseamnă o poză cu stadiul lucrărilor de la stadion. ”În fiecare zi fac câte o poză ca să vadă toată lumea cum se lucrează. Într-o zi e o betonieră, într-alta 2-3 muncitori, în alta câte un camion. Am observat că lunea și vinerea sunt zile de liniște, nu e nimeni pe acolo. De asta am început acest demers, pentru că nu mi-a plăcut când am văzut că se întârzie cu termenele. Au cerut termen extins dar se pare că nici așa nu se poate respecta”, crede Tiberiu Mitrea.

Inițiativa consilierului local nu se limitează doar la postările de pe Facebook.

Stadionul Sibiu 25.09.2018
2 excavatoare, 1 autogreder, 8 muncitori.

”Am vrut să fac acest lucru timp de o lună, să mă conving eu că felul în care se lucrează urmărește un anumit tipar, adică să fiu convins că lucrurile nu merg cum ar trebui. Apoi, împreună cu colegii mei de partid din Consiliul Local o să vedem cum se pate folosi acest lucru, conform contractului, să se urgenteze lucrările”, spune consilierul local.

”24.09.2018
2 muncitori. 1 excavator. S-a adus pietris pentru pista de atletism.
Lejer, doar e luni.”

Termen – luna octombrie
În urmă cu două săptămâni a avut loc o întâlnire între constructor și municipalitate, în timpul căreia s-au stabilit noi termene pentru asigurarea unui minim de lucrări pentru ca echipa de fotbal sibiană să poată juca în Liga I, acasă. Astfel, până la finalul lunii octombrie ar trebui montate scaunele la tribuna I, un sistem de supraveghere video, turnicheții la porțile de intrare, ar trebui amenajată pista de atletism, vestiarele și accesul de la vestiare în teren.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...