Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibian arestat după ce a fost prins mort de beat și fără permis la volan

1.167

Un bărbat de 36 de ani din Daia, a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis și sub influența alcoolului.

La data de 8 octombrie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 36 de ani.
În fapt, la data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 21,00, pe raza comunei Roșia, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Daia.
Cu această ocazie, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 8 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...