Ora de Sibiu
Știri in direct

Eveniment deosebit despre primul război mondial – La Muzeul Astra

315

Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu, organizează la 13 şi 14 octombrie 2018, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară), un eveniment cultural cu totul special, parte integrantă a proiectului „Istorisiri din vreme de război”.

Vor fi aduse în atenţia publicului naraţiuni personale despre anii de foc, povestiri depănate sau cântate în cadrul unei şezători, dar şi frânturi din «memoria» timpului, prin fotografii şi jurnale de război. „Vă aşteptăm, la 13 şi 14 ale lui Brumărel, la Muzeul în aer liber din inima Transilvaniei, în intervalul orar 11:00-17:00, să aflaţi istorii de front spuse de oameni simpli, urmaşi ai eroilor care s-au aflat în bătaia gloanţelor în Primul Război Mondial, de jurnalişti care au adus în prim-plan, în An Centenar, povestea unor viteji care şi-au apărat ţara cu nestrămutată credinţă, ostaşi şi preoţi militari, să ascultaţi cântece de război şi de cătănie, să gustaţi din bucate specifice perioadei de restrişte, să vizionaţi o expoziţie deosebită cu fotografii din arhiva Muzeului ASTRA şi a Comunităţii din Vinerea, judeţul Alba, să «cercetaţi» jurnale de front, decoraţii, scrisori, să ascultaţi povestea veşmintelor tradiţionale din acei ani grei, să aflaţi, de la cadre universitare, care au fost paşii cei mai importanţi pentru constituirea României Mari”, a spus etnologul Luminiţa Tucă, preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, manager al proiectului cultural „Istorisiri din vreme de război”.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...