Ora de Sibiu
Știri in direct

Transplant de inimă dificil reușit în nouă ore la Târgu Mureș

841

Șapte medici ai Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş au realizat cu succes, duminică, un transplant cardiac complicat. Primitorul noii inimi, un bărbat din Arad, mai suferise o intervenție chirurgicală, fiind într-o situație clinică gravă. Operația a durat peste nouă ore.

Un bărbat de 38 de ani din Arad a primit inima unei paciente de 43 de ani din Cluj, aflată în moarte cerebrală. Dr. Horațiu Suciu, șeful Institutului, a declarat, presei, la finalul operației, că pacientul care a primit inima avea un istoric medical încărcat.

”Pacientul a fost operat acum trei ani într-un alt centru din România, când s-a efectuat o intervenție chirurgicală cardiacă, în continuare pacientul dezvoltând o insuficiență cardiacă şi o cardiomiopatie dilatativă, care l-a dus într-o situație clinică foarte gravă. Pacientul era la limita resurselor terapeutice şi fizice ale organismului. A fost o ocazie importantă, pentru că a apărut acest cord, care a fost prelevat la Cluj, de la o pacientă în vârstă de 43 de ani, aflată în moarte cerebrală, în urma unui anevrism cerebral rupt”, a spus Horațiu Suciu.

Cordul a fost prelevat în cursul dimineții de duminică și a ajuns în Mureș cu un elicopter SMURD. ”Intervenția a decurs fără incidente deosebite. Ceea ce vreau să menționez e că întotdeauna pacienții care au fost supuși unor intervenții chirurgicale cardiace, fiind vorba despre o reintervenție, toate manevrele sunt mult mai dificile și toate riscurile chirurgicale, şi nu numai, sunt mult mai mari decât la un pacient care se află la prima intervenție”, a mai spus Horațiu Suciu.

Cu trei ore mai mult

Șeful Institutului a subliniat că la un moment dat erau șapte medici în sală, inclusiv rezidenți și specialiști. Incizia a început la ora 8.30, iar intervenția s-a încheiat după ora 17.30. Astfel de operații durează, de regulă, șase ore. A fost al patrulea transplant din acest an, ceea ce pentru o instituție, pentru clinică, e un număr relativ bun, dar pentru țară este total insuficient. Dacă vorbim, pe lista de așteptare a clinicii noastre sunt aproximativ 30 de pacienți care în acest moment trebuie transplantați, azi sau mâine. Dacă vorbim de țară sunt foarte mulți și, din păcate, mulți dintre ei nedepistați”, a afirmat dr. Suciu.

Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş este singurul din România în care se realizează transplant de cord.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...