Ora de Sibiu
Știri in direct

Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor – La Muzeul în Aer Liber

1.108

Muzeul ASTRA organizează duminică, 21.10.2018, între orele 10 și 16, evenimentul Cultură și gastronomie locală de pe Valea Târnavelor.

Inițiativa se desfășoară în cadrul programului Târgul de ţară, program prin care Muzeul ASTRA promovează şi susţine tradițiile şi cultura gastronomică tradiţională din satul românesc. Acțiunea vine ca o pregătire pentru manifestările care vor avea loc aici anul viitor în cadrul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.
,,De pe Valea Târnavelor, reprezentanții comunității din Valea Viilor, vin să ne prezinte tradițiile pe care le-au păstrat și pe care le duc mai departe prin programe ce îi fac demni ca destinație turistică de excelență, inclusă în patrimoniul UNESCO. Vor fi prezenți și își vor etala talentul și priceperea dansatorii ansamblului Strugurelul Valea Viilor, care vor pune în scenă dansuri românești, săsești și țigănești. Ne vom bucura și de prezența etnicilor sași, veniți în vizită în sat, iar gospodinele ne vor primi cu preparate tradiționale ca brodenlaven (ciorbă cu carne și cartofi), iahnie de fasole și gogoși.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.În preajma Târgului de țară, se vor desfășura două ateliere meșteșugărești de cusături tradiționale și pictare icoane pe sticlă. De asemenea, grupul vocal al Bisericii ortodoxe din Valea Viilor va cânta pricesne la Biserica din Bezded, în cadrul Sfintei Liturghii.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...