Ora de Sibiu
Știri in direct

Investiție de 3 milioane euro în Zona Industrială Vest – IFM se extinde

1.331

IFM este o companie care și-a început activitatea din 1969. Este specializată pe producția de senzori. Compania este reprezentată în 70 de țări, printre care și România, în Sibiu. Aici urmează să se deschidă o a doua fabrică, după ce prima și-a atins capacitatea maximă de ocupare.

Noua fabrică IFM de la Sibiu face parte tot din Zona Industrială Vest, la fel ca și prima.
Încă de la deschiderea primei locații planul celor de la IFM a fost ca la Sibiu să existe două fabrici. ” Planificarea inițială a locației includea o construire în doi pași. Odată cu ocuparea completă a suprafeți construite cu primul pas, s-a început ridicarea celei de a doua clădiri. Cu hala 2 ne-am atins nivelul de dezvoltare maxim planificat inițial”, spun reprezentanții IFM.

În prima fabrică se produc senzori de poziție, iar succesul din industrie a făcut posibilă inaugurarea celei de a doua locații în care se vor fabrica senzori de presiune. O dată cu deschiderea noii fabrici vor fi create aproximativ 200 de noi locuri de muncă. În acest moment la IFM Sibiu sunt angajați 330 de oameni, iar planul este ca până la finalul lui 2019 numărul angajaților să crească la 530 de oameni.
Investiția în noua fabrică se ridică la 3,5 milioane de euro.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...