Ora de Sibiu
Știri in direct

Șeful ISU despre incendiul de vineri noapte: ’’S-a încălcat legea!’’

1.323

Șeful pompierilor sibieni a declarat sâmbătă dimineață că în cazul incendiului devastator de la depozitul de substanțe periculoase, că legea a fost încălcată.

Şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că „este clar că s-a încălcat legea” la depozitul de substanţe periculoase, unde vineri noaptea a izbucnit un incendiu în nouă ore de peste 300 de pompieri, anunță Agerpres. „Raportat la incendiul care s-a produs, acum noi verificăm, pe lângă stabilirea cauzei probabile de incendiu, verificăm şi respectarea autorizaţiei şi verificăm şi respectarea măsurilor. E clar că s-a încălcat legislaţia în momentul în care noi avem un incendiu. (…) Noi vom aplica legea”, a spus Balcu.

VIDEO Arde un depozit de deșeuri periculoase. Intervin pompieri din șase județe. Garda de Mediu e în zonă

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu a anunţat că s-a deschis un dosar penal în urma incendiului.
„În cauză s-a deschis un dosar penal de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. La cercetări participă poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Criminalistic. Investigaţia aflată in curs de desfăşurare urmează a stabili toate circumstanţele producerii incidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), viaţa sibienilor nu a fost pusă în pericol prin acest incendiu, nefiind o poluare cu substanţe peste normele admise.
Depozitul de substanţe periculoase se află la marginea municipiului Sibiu, într-o zonă locuită. Aici au ars peste 80 de tone de substanţe, potrivit şefului ISU. Pompierii au intervenit în urma unui apel la 112. Depozitul nu era păzit la momentul izbucnirii incendiului, susţine şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu.
Deocamdată nu se ştie cert nici ce substanţe periculoase au ars, nici valoarea pagubei şi nici dacă acest depozit era asigurat, potrivit ISU Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...