Ora de Sibiu
Știri in direct

Înfrângere pentru Sibiu la Craiova. Miercuri jucăm cu Timișoara

562

Echipa de baschet sibiană a pierdut meciul din deplasare de la SCM Craiova, scor 74-71. Miercuri BC Sibiu va primi vizita celor de la SCM Timișoara, de la ora 18:00.

Galben-albaștri au început partida de la Craiova destul de modest, gazdele reușind să preia încă de la început conducerea pe tabelă. Primul sfert s-a încheiat 19-14, dar și în sfertul secund Craiova a arătat mai multă energie iar echipele intrau la vestiare la o diferență de 10 puncte, în favoarea gazdelor. În sfertul al treilea BC CSU Sibiu a încercat să recupereze din deficit, însă abia înainte cu 2 minute de fluierul de final, au reușit să egaleze și să pună probleme serioase gazdelor. Nu a fost însă suficient, însă pentru a-și apropia victoria, iar SCM Craiova- BC CSU
Sibiu s-a încheiat 74-71.

La finalul partidei, Dan Fleșeriu a declarat:”Am fost aproape, dar din păcate, ne-a lipsit energia pe care am avut-o în ultimul sfert. Ne-a lipsit în primele două sferturi, dar măcar dacă de la pauză jucam așa cum am făcut în ultimele minute, am fi putut să câștigăm. Craiova a făcut o figură foarte bună, a reușit să joace foarte mult sub coș, ne-a surprins cu un joc foarte bun al pivotului lor, pe care noi nu am reușit să îl oprim decât în ultimele 12 minute.
Băieții au luat, pe final, multe decizii greșite, probabil din cauza oboselii și efortului de a reveni în meci și asta ne-a pedepsit. Tot spun că este un campionat greu, că toată lumea va bate pe toată lumea și, până la urmă, a fost o încercare pentru noi să revenim de la minus 10 puncte și să vedem dacă suntem în stare, dacă avem valoarea și capacitatea de a veni din spate, dacă suntem conduși. Am avut-o, am venit la egal, am avut atacul de la egal când am fi putut prelua conducerea, nu am reușit, imediat au luat ei conducerea și au câștigat meciul. Cred că au meritat, îi felicit și asta trebuie să fie o lecție pentru noi, să pornim mai bine meciurile și să nu mai așteptăm doar finalul de meci pentru a câștiga. ”, a spus Dan Fleșeriu, după partida de seara trecută. Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Isaiah Philmore 28p, Kevin Hardy 13p, Monyea Pratt 10p, Chris Cooper 7p, Mirel Dragoste 6p, Aurelian Gavriloaia 3p, Justas Tamulis și Randal Falker câte 2p.

După meciul din deplasare, BC CSU Sibiu revine pe teren propriu, unde va disputa miercuri, 24 octombrie, de la ora 18:00, partida din etapa a IV-a a LNBM cu SCM Timișioara.

Biletele pentru această partidă mai sunt disponibile online până marți, ora 18:00,pe www.bc-csusibiu.ro/bilete sau pe www.kompostor.ro urmând ca cele rămase disponibile să se pună în vânzare în ziua meciului, la caseria Sălii Transilvania, începând cu ora 17:00. Acțiune cofinanțată de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2018 și de Consiliul
Județean Sibiu.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. […] Înfrângere pentru Sibiu la Craiova. Miercuri jucăm cu Timișoara […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...