fbpx

Mașini de poliție cu dotări ca în SUA – Schimbări majore la noile autospeciale

0 1.324

Poliția Română va avea în total 1.600 de autospeciale care sunt adaptate pentru arestările și reținerile preventive. Acestea vor fi dotate și cu camere video.

Poliția Română a prezentat, marți, autospecialele care au intrat în dotarea agenților, fiind vorba despre 40 de mașini Dacia Logan care sunt adaptate reținerii și arestării preventive. Aceste mașini au mai multe elemente de noutate, precum camere video, fiind similare celor din poliția din SUA.
„Prezentăm autospeciale și echipamentele care vor dota Poliția Română. Au fost, în acest an, și vor fi până la sfârșitul anului, aproximativ 1.600 de autospeciale care vor fi repartizate Poliției Române în teritoriu și în municipiul București. Aceeste autospeciale vor controbui la îmbunătățirea modului de răspuns a polițistului, dar în același timp la protecția polițistului. Ca element de noutate, vor fi aceste autospeciale pentru transportul persoanelor private de libertate. Un proiect nou, acest proiect îl vom dezvolta și înspre segmentul de ordine publică”, a declarat șeful Poliției Române, Ioan Buda.
Este vorba despre 40 de autospeciale Dacia Logan adaptate condițiilor de reținere și arestare preventivă. Concret, în interiorul acestor mașini există o delimitare, un grilaj, a spațiului dintre șofer și bancheta din spate, unde se va afla persoana reținută. Aceste elemente pot fi văzute la mașinile din dotarea poliției americane. De asemenea, bancheta din spate nu este tapițată, pentru a fi curățată mai ușor cu furtunul cu apă (este prevăzut și un orificiu de scurgere).
Potrivit reprezentanților Poliției Române, șoferul și pasagerul din dreapta acestuia poate urmări ce se întâmplă pe bancheta din spate cu ajutorul unei camere video.
„Patru dintre autospeciale vor fi distribuite structurii de reținere și arestare preventivă din cadrul Direcției Generale a Municipiului București. Aceste autospeciale sunt prevăzute cu un perete despărțitor, între compartimentul din față – șofer, pasager – și persoanele reținute, care sunt transportate în compartimentul din spate. Vorbim despre materiale rezistente la șoc, etanș, iar partea de geamuri din spate este prevăzută cu folie, astfel încât să asigurăm intimitatea și dreptul persoanelor private de libertate de a nu fi expuse public. Mașina este prevăzută cu un sistem de monitorizare video care filmează are capacitatea de stocare de două ore”, a declarat Claudiu Iaru, șeful Serviciul Coordonare Centre de Reținere și Arestare Preventivă. foto: arhivă

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.