Ora de Sibiu
Știri in direct

Iohannis a fost externat – Medicii au oferit detalii despre operație

454

Președintele Klaus Iohannis a fost operat joi la umărul stâng. Vineri dimineața el a fost deja externat, Administrația Prezidențială spunând că este apt să exercite funcția. Medicii au venit cu lămuriri despre starea de sănătate a Președintelui și despre recuperarea sa medicală.

Preşedinţia anunţa joi seară că în cursul zile Klaus Iohannis a fost internat a Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng şi că intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune.

„Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, preciza Administraţia prezidenţială într-un comunicat.

Ulterior, spitalul a venit cu date suplimentare, conform cărora Iohannis a supus unei intervenţii minim invazive artroscopice la umărul stâng, că intervenţia a decurs fără probleme.

„Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit acestora, anterior, preşedintele a fost supus aceleaşi proceduri minim invazive artroscopice şi pentru tratamentul afecţiunilor suferite la nivelul articulaţiei umărului drept.

În 26 aprilie 2016, preşedintele a fost operat la umărul drept.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c. (2016 – n.r.), la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi operat la nivelul umărului drept”, anunţa atunci Administraţia prezidenţială într-un comunicat, precizând că ”intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor”. ”Starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, mai informa Administraţia prezidenţială.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” precizau atunci, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis a fost operat la umărul drept pentru „impingement (conflict) subacromial drept”, „bursită subacromială dreaptă” şi „leziune de tendon supraspinos”. „Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime, iar în prezent,starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună”, mai spuneau reprezentanţii unităţii medicale.

Sursa www.digi24.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...