record

Sibiul este din nou în centrul atenției la nivel mondial, de data aceasta cu ajutorul Transfăgărășanului. Un nou record pe „cel mai frumos drum din lume”, după cum l-au numit cei de la Top Gear. Pe o porțiune de 84, 34 de kilometri și cu o viteza medie de 122,7 km/h, Subaru a reușit să depășească un record pe Transfăgărășan.

Mark Higgins este pilotul recordului stabilit în luna iulie a acestui an. A reușit să parcurgă cei aproape 85 de kilometri în 40 de minute, 58 de secunde și 8 zecimi, în contextul în care, potrivit Google Maps, este nevoie de aproape trei ore pentru a-l traversa cu o viteză legală. Evenimentul a avut loc sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul CNAIR, iar echipa de raliuri Napoca Rally Academy a avut rolul de consultant tehnic. După trei luni de așteptare, Subaru a publicat filmarea întregului eveniment.

Cel mai frumos drum din lume a fost apreciat de mii de oameni din toată lumea, întrucât, la aproximativ două ore de la publicarea clipului video, 130.000 de persoane îl vizionaseră. Și comentariile de pe pagina de Facebook a Subaru of America au fost pozitive, străinii folosind cuvinte de laudă atât pentru eveniment, cât și pentru faimosul drum.

Transfăgărășanul a fost construit de români între anii 1969 și 1974.

Comentariul meu

Lasă un răspuns